FOTO EXCLUSIV E singură în tot satul, de 25 de ani

24 februarie 2015 22:20   Național
Ultima actualizare:

O bătrână în vârstă de 82 de ani se încăpăţânează să trăiască în comuna Fântânele, Prahova, deşi e singura localnică, de mai bine de 25 de ani. Este departe de civilizaţie, iar singurele vieţuitoare care îi ţin de urât sunt câinii şi pisicile din ogradă.

Tanti Ecaternina recunoaşte că e tare grea singurătatea, dar nu vrea, nici în ruptul capului, să părăsească locul în care s-a născut. Îşi aduce aminte cum era pe vremuri, în aceste locuri.

”Aveam şcoală, magazin, acum nu mai e nimic, e pustiu. Erau 100 de gospodării dar, după 1990, sătenii au început să plece la oraşe şi, în final, am rămas singură. Nu am nici măcar de unde să îmi iau apă. E tare greu”, spune Ecaterina Şerban. Bătrâna nu are cu cine să schimbe o vorbă, cei mai apropiaţi locuitori fiind într-un sat aflat la 12 kilometri depărtare. Când i se face dor de cei dragi se uită la fotografii cu ei. Singurii care o mai vizitează sunt fiica ei şi viceprimarul care, din când în când, îi mai fac cumpărăturile. În rest, femeia se descurcă singură şi creşte câteva păsări. ”Timpul trece tare greu când eşti singur, dar nici nu vreau să plec de aici”, spune bătrâna, care îşi refuză fiica de fiecare dată când aceasta vrea să o ia în locuinţa ei din Ploieşti.

Şi ei trăiesc la fel, în localităţi părăsite

Mighindoala, Sibiu. Deşi se află la doar 30 km de oraşul Sibiu, aici mai trăieşte un singur om. Printre case părăsite sau dărâmate, Valeriu Popanţa şi-a făcut o crescătorie de porci. El primeşte, din când în când, ajutor de la rudele din oraş.

Bădila, Buzău. Gheorghe Toader  (40 de ani) s-a trezit stăpân peste un sat pustiu. Din 2000 încoace, oamenii s-au mutat în oraş sau prin sate vecine. El se ambiţionează să trăiască izolat și nu se plânge de singurătate. Are doi câini, un porc şi un motan. 

Făgeţel, Bacău. Tanti Maria (71 de ani) s-a născut aici şi tot aici vrea să moară. De asta n-a plecat din vatra satului, nici măcar atunci când a rămas singura localnică. În sat nu este magazin, nu este dispensar, nici post de poliţie sau biserică. 

Mai multe