FOTO EXCLUSIV Poftiţi în taxiul unde te îndopi cu bomboane! Cristian Roman îşi îndulceşte clienţii la fiecare cursă
Cum ar fi să te urci într-un taxi şi să fii tratat regeşte? În loc să stai cu ochii pe aparatul de taxat, să savurezi bomboane delicioase şi poveşti inedite? Ei bine, clienţii au parte de tot acest răsfăţ în “taxiul cu bomboane”. Îl găsiţi zilnic pe străzile din Capitală, iar şoferul Cristian Roman (55 de ani) promite curse de neuitat.
“Dacă nu pot fi cel mai bun taximetrist, măcar să fiu cel mai dulce!”, ne spune cu un zâmbet larg domnul Roman, în timp ce ne întinde o bomboană de ciocolată. E trecut demult de prima tinereţe, dar are sufletul de copil şi mânuieşte mobilul mai ceva ca un adolescent. De trei ani şi jumătate lucrează ca taximetrist, iar în maşina lui, pe care a botezat-o “Bombonela”, există o singură regulă, dulciurile nu se refuză.
Taximetristul e şi un narator pe cinste
“În anii `90, semafoarele erau pline de copii care cerşeau şi nu voiam să le dau bani, fiindcă ştiam că ajung la alţii, aşa că le dădeam bomboane. În taxi, vreau să-mi surprind clienţii, să le fac ziua mai frumoasă şi mai dulce”, spune bărbatul, în timp ce pe fundal se aud acordurile unei piese de la Beatles. Dacă ştii cântecul mai primeşti bomboane, dar şi poveşti. Bucureşteanul e un narator pe cinste şi se mândreşte cu tatăl său, fost diriginte de şantier, care a făcut Palatul Telefoanelor, sau cu faptul că-n liceu era coleg de clasă şi trupă cu legenda rock numită Cristi Minculescu.
Şi pentru că e în pas cu tehnologia, de şapte luni taximetristul are şi pagină de Facebook “Taxiul cu Bomboane”. “Mita” cu bomboane funcţionează, pentru că bucureşteanul a strâns aproape 8.000 de like-uri. Vă întrebaţi cumva câte bomboane a oferit în mai bine de trei ani? Peste 10.000! “Bombonela” e şi o mini-bibliotecă pe patru roţi, iar pe bancheta din spate stau răsfirate mai multe volume pentru copii. Atunci când nu e la volan, taximetristul îndulceşte şi copii năpăstuiţi de soartă. Are un proiect de suflet “Biblioteca pentru copii” pentru care strânge cărţi, jucării sau hăinuţe destinate micuţilor din spitale. Mulţi dintre clienţii săi îi urmează exemplul şi donează lucruri pentru prichindei.