FOTO Fiscul a confiscat carburantul unor benzinari

16 aprilie 2014 11:56   Național
Ultima actualizare:

Pe hârtie vindeau puțin, în realitate, însă, "dădeau tunul" de fiecare dată. Vorbim aici despre proprietarii a 16 stații de carburant, din localitatea sibiană Săliștea.

Aceștia au fost prinși de inspectorii antifraudă fiscală că țineau depozitate ilegal 333 de tone de carburant.

Benzinarii aveau atestat de comercializare en detail motorină şi benzină pentru un număr de rezervoare de două ori mai mic decât cel deţinut şi operat în realitate.

Carburantul depozitat fără autorizaţie reprezenta circa 70% din motorina destinată comercializării şi avea o valoare totală de 2.469.888,83 lei.

Cele două firme care au în proprietate stațiile cu probleme au fost amendate cu 50.000 lei, le-a fost confiscat carburantul ilegal și li s-a suspendat activitatea pentru o lună.

Benzina și motorina vor fi vândute de Fisc, iar banii se vor duce la bugetul statului.

DGAF continuă măsurile de identificare şi sancţionare a societăţilor care au achiziţionat carburanţi înainte de 1 aprilie 2014 (data intrării în vigoare a majorării accizei) şi îi depozitează fără autorizaţie în vederea comercializării ulterioare cu preţ majorat.

Mai multe