FOTO ŞOCANT Medicii i-au lăsat pansamentul în picior după o operaţie!

22 octombrie 2011 7:53   Național
Ultima actualizare:

Un tânăr de 19 ani din Huși acuză medicii de la Spitalul din localitate că i-au uitat mai multe fașe de pansament în picior, după ce a suferit o intervenție chirurgicală.

Necazul lui Vasile Hariton a început în această primăvară, pe 23 mai, atunci când a suferit un accident de circulație. El a ajuns în stare gravă la Spital Municipal din Huși cu o plagă deschisă la piciorul drept de aproximativ 10 centimetri. Medicii l-au suspus imediat unei intervenții chirurgicale care, la prima vedere, a decurs foarte bine. A doua zi, doctorul Sosipatru Cojocaru, același medic care l-a operat pe băiat, i-a consultat rana și l-a asigurat că totul este bine.

La nici două luni după intervenția chirurgicală, rana băiatului a început să se umfle. A mers din nou la spital, iar medicul Cojocaru i-a recomndat să țină gheață pe locul cu pricina, deși îi curgea și puroi.„Îmi apăruse ca o boalfă pe rană. Nu mai puteam de durere și am încercat să storc puroiul. Aşa am constatat că ies niște fire din interior, din operație. M-am speriat și a doua zi m-am dus iar la spital, unde m-a consultat domnul doctor Nelu Tătaru", povestește tânărul.

Medicul Tătaru a confirmat și el că, într-adevăr, există o fașă de pansament în interiorul operației. I-a îngrijit rana, i-a dat tratament și, când totul părea că s-a terminat, Vasile a descoperit alte câteva fire care îi ieșeau din operație.

Așa arată rana băiatului după intervenția chirurgicală...

...Și acesta este pansamentul scos de tânăr din picior

Citeşte reacţia INCREDIBILĂ a medicilor, referitoare la acest caz

Mai multe