FOTO Surpriză emoţionantă. I-au renovat casa fără niciun ban
Povestea Mariei Moldoveanu este una impresionantă, iar femeia a fost ajutată de cei de la emisiunea "Visuri la cheie" să-şi termine casa în care locuieşte cu cele două fetiţe.
Maria este o fostă luptătoare, antrenoare de culturism şi arte marţiale care a renunţat la carieră şi la tot ce avea pentru a-şi ajuta fetiţa bolnavă de schizoepilepsie. ea este mama a două fetiţe, Iasmina de 8 ani, cea care suferă de cumplita boală şi Ema în vârstă de 6 ani. Din cauza tratamentului, fetiţa reacţiona foarte urât. Se auto-mutila, îşi trăgea pielea de pe ea, se trăgea de păr şi se muşca, totul cu o violenţă extremă. Văzând că Iasminei îi este mai mult rău decât bine s-a documentat şi a citi faptul că o viaţă liniştită departe de agitaţia din Bucureşti o poate ajuta pe cea mică. Şi-a vândut apartamentul din Capitală şi s-a mutat în Ulieşti, judeţul Dâmboviţa.
Aici a încercat să-şi ridice o casă, dar banii nu i-au ajuns, aşa că a continuat să trăiască într-o casă fără izolaţie şi fără strictul necesar. Dragoş Bucur alături de câţiva zeci de voluntari i-au transformat casa într-o lună, într-un cămin frumos şi curat în care cele două fetiţe se pot dezvolta şi se pot gândi la viitor.
Vădit impresionată de gestul celor de la Pro Tv, femeia a exclamat: "Simt că acum am o casă cu suflet. Mulţumesc tuturor celor care au făcut voluntariat şi ne-au ajutat. Pot spune că fiecare a lăsat o parte din sufletul său în această casă, iar acum am cămin cald şi frumos penru cele două fetiţe".