FOTO Tragedie la Buşteni. O elevă este în stare gravă după ce a căzut de la etajul trei al cabanei unde stătea
Eleva este din Bucureşti, are 13 ani şi se afla în tabără la Buşteni, scrie realitatea.net. Minora este în stare critică la spitalul din Sinaia.
Adolescenta a căzut de la etajul trei al cabanei unde era cazată. Incidentul s-a produs în timpul nopţii, eleva fiind găsită abia marţi dimineaţă.
"Viaţa sa este in mare pericol. Accidentul s-a petrecut în cursul nopţii, a stat mult in frig. În acest moment, sansele de supravieţuire sunt minime", a declarat directorul medical al Ambulanţei Prahova, Daniel Nicolae, pentru Realitatea TV.
Tabăra de matematică unde se afla eleva era organizată de o asociaţie nonprofit, fără a avea autorizaţie de la Ministerul Educaţiei.
Victima se numeşte Diana R., în vârstă de 13 ani, elevă la şcoala nr. 56 din Jose Marti, sector 2, Bucureşti