FOTO / VIDEO Erou în Segarcea. Un băiat de 14 ani a salvat un copil căzut într-o fântână

13 aprilie 2013 16:05   Național
Ultima actualizare:

Un băieţel de trei ani a ieşit sâmbătă să se joace în curte alături de fratele lui mai mare, foarte aproape de o fântână neacoperită, adâncă de 15 metri. Curios, copilul a facut un pas greşit şi a căzut în gol.

Băiatul a căzut în fântâna cu un diametru de numai 30 de centimetri şi a rămas captiv în tubulatură. Timp de două ore, pompierii au făcut eforturi disperate pentru a-l scoate la suprafaţă. În acest timp, părinţii au privit neputincioşi la pompieri şi la oamenii din localitate care au săpat metru cu metru pe lângă puţul de beton.

Marian Becheanu, 14 ani, fericit pentru salvarea copilului

La faţa locului a fost adus şi un excavator, pentru grăbirea operaţiunilor şi pentru a creşte şansele de viaţă ale băiatului. Marian Becheanu, în vârstă de 14 ani, din Segarcea, şi-a riscat viaţa a coborât în fântână şi a reuşit să scoată copilul la suprafaţă. Marian a fost declarat de oameni eroul oraşului. 

„Am avut emoţii când am coborât acolo, jos. Am prins copilul de mânuţe şi l-am ridicat. Mă bucur că l-am scos de acolo şi că este în viaţă'', a povestit băiatul.

În stare gravă la spital

Din nefericire, copilul de trei ani nu a scăpat de pericol după salvarea din fântână. El a fost transportat imediat la Spitalul Judeţean din Craiova, cu un elicopter SMURD.

„Este în stare foarte gravă în acest moment'', a declarat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt din cadrul unităţii spitaliceşti.

''Dumnezeu a făcut o minune. Sărăcuţul a stat acolo, în fântână, trei ore. Când am văzut că a fost scos viu de acolo nu mi-a venit să cred'', a spus Ioana Tică.

„A fost o operaţiune dificială. Copilul a primit oxigen şi a cooperat tot timpul cu noi. M-am emoţionat în momentul în care a fost scos de băiatul de 14 ani la suprafaţă. Când am văzut că a început să plângă mi-au dat şi mie lacrimile. A fost o luptă contracronometru'', a declarat Marian Mazilu, locotenent în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.

Părinţii copilului au declarat că au trăit un adevărat coşmar timp de trei ore.''Doamne, mulţumesc că mi-ai salvat băiatul'', a spus tatăl, cu lacrimi în ochi.

Mai multe