Fotografii cu magistratul iranian Gholam Reza Mansouri: Ce făcea în România, înainte de a muri

23 iunie 2020 16:09   Național
Ultima actualizare:

Ipoteza vehiculată în presa iraniană, potrivit căreia Gholam Reza Mansouri a fost asasinat, este susținută de câteva fotografii în care fostului judecător pare că nici prin cap nu-i trece să-și pună capăt zilelor. Iranianul este surprins în mare vervă, cu zâmbetul pe buze, într-un restaurant din București.

Moartea lui Gholam Reza Mansouri (52 de ani), în condiţii extrem de suspecte, într-un hotel din centrul Bucureştiului, pune țara noastră într-o situație delicată în ceea ce privește relațiile diplomatice cu Iranul. Iranienii acuză autorităţile de la București că nu l-au ţinut sub supraveghere pe Mansouri, aflat sub control judiciar în România.

De altfel, de când a ajuns în România, Mansouri a insistat, în mod repetat, că vrea să se întoarcă în Iran, pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, a făcut o vizită la ambasada Iranului din Bucureşti, aflat la 700 de metri de hotelul în care a murit, unde a avut o întâlnire cu ambasadorul Iranului din Bucureşti. Se vehiculează că, în cadrul acestei întâlniri, Mansouri a încercat să-şi negocieze termenii revenirii în Iran. Acest scenariu, potrivit căruia fostul magistrat chiar îşi dorea să se întoarcă în Iran este susținut și de avocatul său, potrivit căruia Mansouri a refuzat propunerea românilor de a primi azil politic, scrie adevarul.ro.

Avocatul susține că Mansouri n-avea în nicio clipă intenţia de a-şi pune capăt zilelor, fiind chiar într-o dispoziţie bună, în ultimele conversaţii pe care le-a purtat cu el telefonic. Acest lucru reiese acum şi din imaginile pe care presa iraniană le-a publicat: fostul magistrat e în mare vervă, cu zâmbetul pe buze şi, la un moment dat, savurează mâncăruri persane, într-un restaurant iranian din Capitală.

Citește și:

Un judecător iranian s-a sinucis la București. Gholam Rreza Mansouri s-a aruncat de la etajul 6 al unui hotel

Sinucidere sau asasinat: De ce susține avocatul judecătorului iranian că acesta nu și-a luat viața

Mai multe