Fotografii rare cu Stela Popescu! Marea actriţă, aşa cum n-aţi mai văzut-o: în echipament de arbitru

24 noiembrie 2017 19:05   Național
Ultima actualizare:

Spectacol de odinioară! Stadionul “Ceahlăul” din Piatra Neamţ a găzduit, în anul 1982, un show cu marii artişti ai României.

Publicul a luat cu asalt arena “Ceahlăul”, a cărei capacitate nu depăşea 10.000 de locuri în anii ‘80, ca să-i vadă pe Stela Popescu, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Ştefan Bănică, Radu Zaharescu, Vasilica Tastaman, Cristina Stamate, George Mihăiţă şi Alexandru Arşinel. Înainte de recitalul actorilor, pe gazon a fost programată o partidă de fotbal între jucătorii echipei Ceahlăul, aflată atunci în Divizia B, şi marii artişti. Meciul a fost arbitrat de nimeni alta decât Stela Popescu, ajutată la cele două tuşe de Vasilica Tastaman şi Rodica Stamate. 

“Lumea stătea şi în picioare, la nivelul gazonului”

„Îmi amintesc că spectacolul a fost într-o zi de luni, cred că luna august era, iar biletele se epuizaseră ca pâinea caldă. Se vede din fotografii că lumea stătea şi în picioare, la nivelul gazonului. Erau ani în care românii aveau destul timp liber, nu era o ofertă prea bogată de distacţie, iar numele actorilor atrăgeau ca un magnet“, spune Vasile Niţă, fost component al echipei Ceahlăul în anii ‘70-‘80. În echipa locală au evoluat atunci jucători sau foşti componenţi ai formaţiei precum Mario Contardo, Gigi Zaharia, Ticu Bogdan, Iosif Iencsi (tatăl fostului internaţional Adrian Iencsi), Gheorghe Onica ori Vasile Ungureanu.

“Îi lăsam şi pe ei să înscrie”

Înainte de a urca pe scenă, actorii delectau publicul într-un meci de două reprize a câte 20 de minute. Fotografiile realizate de Gelu Marin pentru ziarul “Ceahlăul” surprind imagini rare ale actorilor echipaţi cu tricouri, şorturi, jambiere şi ghete de fotbal. „De obicei, astfel de meciuri se terminau la egalitate, 4-4 ca la teatru, cum se spunea, ori cu goluri mai multe, 5-5 sau chiar 6-6. Nu ne dădeam interes foarte mare, îi lăsam şi pe ei să înscrie, vă daţi seama. Unii precum Dan Spătaru sau George Mihăiţă chiar ştiau cu mingea“, povesteşte şi Ioan Mironaş, fost căpitan de echipă al nemţenilor.

“Bibanu’ stătea la pomană”

„În atacul echipei de artişti erau cei care nu puteau să alerge foarte repede. Aşteptau mingea la pomană, cum se zice, Bibanu’ sau Nicu Constantin. În  poartă îl puseseră pe Jean Constantin. Îmi aduc aminte că, dacă scăpam singur spre poartă, Jean vorbea cu spectatorii, uita să apere, iar noi ratam ca să nu ia proporţii scorul“, îşi aminteşte amuzat Vasile Niţă.

Vezi pe adevarul.ro mai multe fotografii neştiute! 

Mai multe