Francois Hollande s-a logodit în secret cu actrița Julie Gayet?

13 septembrie 2016 11:19   Național
Ultima actualizare:

Președintele Franței, Francois Hollande (62 de ani), care tocmai se află în prima sa vizită în România, s-ar fi logodit în secret cu actrița Julie Gayet (44 de ani). Cel puțin așa susține site-ul francez legossip.net, care prezintă o fotografie în care Gayet poartă un inel pe deget.

Mai exact, este vorba despre o fotografie aflată pe coperta celebrei reviste „Pari Match”, care o înfățișează pe actrița Julie Gayet. Pe inelarul mâinii ei stângi se poate lesne observa o verighetă. Site-ul francez spune că acest inel e dovada că Holande și Gayet s-au logodit, în Franța, inelul de logodnă fiind purtat pe mâna stângă. Potrivit presei franceze, Hollande și Gayet au fost amanți de pe vremea când președintele Franței se afla într-o relație cu jurnalista Valerie Trierweiller.

Începând din 1973, Hollande a avut o relaţie de peste 30 de ani cu Ségolène Royal, cu care are patru copii. Chiar dacă cei doi şi-au anunţat despărţirea de-abia în 2007, Hollande începuse cel puţin din 2005 o relaţie cu jurnalista franceză Valérie Trierweiler. În timpul mandatului lui de preşedinte, aceasta fost considerată Prima Doamnă a Franţei de către mass-media.

În ianuarie 2014, în urma unor investigaţii jurnalistice s-a descoperit că Francois Hollande are o relația cu Julie Gayet, deşi, oficial, iubita lui era Valérie Trierweiler. La scurtă vreme după aceste dezvăluiri, Hollande a anunţat oficial că s-a despărţit de Valérie Trierweiler.

Francois Hollande este preşedintele Franţei din 15 mai 2012. El a fost ales din partea Partidului Socialist Francez. Între 1997-2008 a fost prim-secretar al Partidului Socialist Francez.

Mai multe