Funcționarii de la MAI, urmăriți penal, au fost demiși

16 ianuarie 2015 11:12   Național
Ultima actualizare:

Secretarul general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Mihai Şova, şi consiliera ministrului Gabriel Oprea, Ingrid Mocanu Popa, cercetaţi de procurorii DNA, au fost eliberaţi din funcţii, transmite Mediafax. Totodată, certificatele ORNISS în baza cărora au avut acces la informaţii clasificate le-au fost retrase.

Mihai Şova a fost eliberat din funcţie joi, prin decizie a premierului Victor Ponta, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, se arată într-un comunicat de presă al MAI, transmis vineri.

De asemenea, începând de joi, a încetat detaşarea lui Ingrid Mocanu Popa la MAI. Aceasta fusese detaşată la MAI de la Ministerul Justiţiei, în 2013.

În condiţiile în care Mihai Şova şi Ingrid Mocanu Popa sunt urmăriţi penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a dispus să le fie retrase celor doi autorizațiile de acces la informații clasificate.

„În aceste condiții, cei doi angajați ai MAI nu își mai pot îndeplini atribuțiile prevăzute în funcțiile pe care le-au deținut până la data de 15 ianuarie 2015”, a precizat sursa citată.

Ingrid Mocanu Popa şi Mihai Şova sunt urmăriţi pentru că au fotocopiat documente cu informaţii nepublice pentru a obţine foloase şi au luat informaţii din documente ale DNA care priveau două dosare. Cei doi sunt acuzaţi de săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (opt acte materiale).

Mai multe