Gabriela Firea candidează pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Nicuşor Dan, candidatul USR

8 decembrie 2019 13:35   Național
Ultima actualizare:

Gabriela Firea şi-a anunțat, duminică, intenţia de a candida pentru un nou mandat de primar al Capitalei. Președintele interimar al USR București, Dumitru Dobrev, a declarat că deputatul independent Nicușor Dan a fost validat, sâmbătă, pentru a candida din partea filialei la Primăria Capitalei.

Gabriela Firea îşi doreşte să rămână în fotoliul de la Primăria Capitalei şi duminică a şi făcut anunţil candidaturii sale pentru un nou mandat. 

„Vreau să termin ceea ce am început. Nu văd de ce nu aș candida. Dacă sunt sănătoasă, ceea ce sunt acum și mulțumesc medicilor de la Cantacuzino și Colentina, cu siguranță doresc să candidez. Trei ani de zile am muncit de dimineața până noaptea. Familia nu m-a văzut decât în weekend-uri. Nu mai vorbesc de sacrificii”, a spus primarul Gabriela Firea.

Președintele interimar al USR București, Dumitru Dobrev, a declarat că deputatul independent Nicușor Dan a fost validat, sâmbătă, pentru a candida din partea filialei la Primăria Capitalei, informează Mediafax.

Potrivit liderului USR, Nicușor Dan a obținut 57 de voturi, Mihnea Bărbulescu 20 de voturi și Dragoș Dragoteanu a obținut doar două voturi.

Dumitru Dobrev a precizat că, în perioada următoare, vor exista negocieri cu PLUS și cu PNL în vederea susținerii unui candidat comun al partidelor de dreapta pentru Primăria Capitalei.

În luna august, PLUS şi-a anunţat candidatul pentru Primăria Capitalei, în persoana fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care a fost desemnat în urma votului intern din partidul lui Dacian Cioloş.

Citeşte şi:

Florin Pandele, despre Gabriela Firea: ”Medicii i-au găsit o sârmă de 3 centimetri în colon”

USR Bucureşti îl susţine pe Nicuşor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei

Mai multe