Galaţi. Bărbat reţinut, fiind acuzat că şi-a ucis fiica în vârstă de 2 ani
Un bărbat din localitatea Iveşti, judeţul Galaţi, a fost reţinut și va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă după moartea fetiţei sale de 2 ani. Iniţial, bărbatul, dar şi mama copilei, au declarat că fetiţa, care a murit joi, s-ar fi înecat cu un obiect, însă în urma necropsiei a ieşit la iveală că aceasta a fost ucisă, cel mai probabil în bătaie, suspect fiind chiar tatăl ei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galaţi, comisar şef Gabriela Costin, în urma necropsiei şi a verificărilor, încadrarea faptei, stabilită joi ca fiind ucidere din culpă, a fost schimbată în omor.
"În cursul serii trecute, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus reţinerea tatălui fetiţei pentru 24 de ore urmând ca vineri să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventive", a declarat reprezentantul IPJ Galaţi.
Ancheta autorităţilor din Galaţi a fost demarată după ce joi o fetiţă de 2 ani a murit la scurt timp de la momentul la care părinţii au chemat salvarea, aceştia spunându-le echipajelor medicale că minora s-ar fi înecat cu un obiect.
Fetița a murit în urma unor agresiuni
Necropsia a stabilit însă că fetiţa nu a murit înecată cu un obiect, ci în urma unor agresiuni, pe corpul ei fiind descoperite echimoze în diferite stadii.
În urma acestei situaţii, anchete au demarat şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, dat fiind că în familie mai sunt 3 fraţi cu vârste sub 12 ani. În urma evaluărilor, specialiştii din cadrul DGASPC vor stabili dacă minorii vor fi daţi în grija unor rude apropiate care să-i îngrijească, nefiind exclusă nici varianta ca fraţii să ajungă în grija unui asistent maternal.
Citește și:
Christian Ciocan, demis după scandalul cu polițiștii de la secția 4