Gemenele care îşi trăiesc toată viaţa la indigo
Alina Botezatu şi sora sa, Mihaela Bădoiu-Cojan, s-au născut pe 17 aprilie 1991 şi au copilărit la Ţicleni, Gorj. O poveste ca a multor gemeni din România, am putea spune. Dar nu este aşa. Tinerele trăiesc, practic, aceeaşi viaţă, împărţită însă la doi.
„Facem parte dintr-o familie simplă şi modestă, părinţii ne-au învăţat să fim ambiţioase şi să ne iubim! Nu au ştiut că o să aibă gemene. Au fost foarte fericiţi când ne-am născut”, povesteşte Mihaela Bădoiu-Cojan. Ambele i-au promis bunicului, pe care îl adorau, că vor urma cursurile facultăţii de medicină şi aşa au făcut.
„Iniţial, a fost o promisiune făcută bunicului nostru, dar acum a devenit o pasiune şi iubim ceea ce ne-am ales! Luna aceasta am terminat facultatea, dar urmează pregătirea pentru rezidenţiat”, a spus Alina Botezatu. În toamna anului trecut, Alina şi Mihaela şi-au unit destinele cu aleşii lor! Soarta a făcut ca ambii tineri să aibă aceleaşi prenume: Răzvan-Florin!
„Suntem împlinite, da! Şi foarte fericite! Pe amândoi soţii noştri îi cheamă Răzvan-Florin, probabil destinul a vrut aşa! Eu cu soţul meu ne-am cunoscut acum şapte ani. Nu ne gândeam noi la vremea aceea că vom rămâne împreună, dar iată-ne căsătoriţi şi fericiţi!”, a povestit frumoasa Alina. Şi Mihaela şi-a cunoscut jumătatea la o petrecere: „L-am cunoscut pe Răzvan-Florin, soţul meu, la o petrecere, în urmă cu 5 ani. Mi-am dat seama că el este jumătatea mea pentru că mă ajuta şi mă susţinea mereu”.
Pe 12 septembrie 2015, la Ţicleni, cele două surori s-au căsătorit. A fost o dublă nuntă-eveniment, plină de emoţii. „Anul trecut, în 12 septembrie, eu am avut cununia civilă şi pe cea religioasă, iar sora mea, Mihaela, pe cea civilă. Au fost foarte multe momente emoţionante, cel mai emoţionant a fost la cununia civilă, pentru că am fost amândouă în acelaşi timp. Mulţumim părinţilor pentru nunta de vis pe care am avut-o! Au fost 700 de persoane alături de noi şi le mulţumim”, a spus Alina. Mihaela se va cununa religios cu soţul său anul acesta, pe 20 august: „Eu am făcut doar cununia civilă anul trecut, în aceeaşi zi cu sora mea. Ăsta era visul tatălui nostru de când eram mici!”. În luna de miere au mers toţi patru şi s-au distrat pe cinste la Budapesta.