Geneticianul român Mircea Iliescu: «Nu vom scăpa de pandemie nici în 2022»

20 aprilie 2021 22:49   Național
Ultima actualizare:

Cercetător la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, geneticianul Mircea Iliescu avertizează că, atâta vreme cât multe ţări nu au acces la vaccinuri, pandemia nu poate fi oprită, chiar dacă Europa şi ţările bogate îşi vaccinează populaţia. “Pot să apară noi şi noi tulpini, care să ajungă apoi la noi, iar atunci o luăm de la capăt”, opinează românul.

Israel, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite se numără printre campioanele campaniei de vaccinare şi pot ajunge în scurt timp la imunitatea de grup. În cele trei ţări, cazurile de COVID - 19 au scăzut vertiginos, iar secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă, copleşite până nu demult de numărul bolnavilor în stare gravă, au început să se golească. Majoritatea statelor din Uniunea Europeană, inclusiv România, speră să fie atinsă imunitatea de grup din vară sau din toamna acestui an.

Există însă şi multe ţări care nu şi-au permis să cumpere vaccinuri. Tocmai de aici poate să rezulte o problemă serioasă, crede Mircea Iliescu, cercetător român la Universitatea Cambridge. „Nu scăpăm de pandemie nici măcar anul viitor”, atenţionează Iliescu. „Degeaba ne vaccinăm noi în Europa, dacă vaccinurile nu prea ajung în alte părţi ale lumii. Problema e că pot să apară noi şi noi tulpini, care să ajungă apoi în Europa, iar atunci o luăm de la capăt”, consideră geneticianul.  

„Vaccinurile pot să facă două lucruri: dacă eşti vaccinat, o variantă e să faci boala respectivă, adică să fii infectat, dar să nu ai o formă gravă. Altă variantă, cea grozavă, este să nu o mai faci deloc, deci să se oprească infectarea. Esenţial este să oprim boala severă. Iar vaccinurile, în proporţie de peste 90%, împiedică dezvoltarea unei forme severe. E diferenţa între viaţă şi moarte. Sunt deja date care arată că, în proporţie de două treimi, vaccinurile opresc şi transmiterea”, explică Mircea Iliescu.

În opinia sa, România poate şi trebuie să intensifice campania de vaccinare, pentru a ajunge la luminiţa de la capătul tunelului. Şi chiar dacă virusul va suferi noi mutaţii, vaccinurile pot, cel puţin deocamdată, să ofere o anumită protecţie şi împotriva noilor tulpini. „Discuţia este la vară, la toamnă, când foarte mulţi oameni vor fi vaccinaţi. Aceste noi tulpini vor putea probabil să evadeze într-o oarecare măsură răspunsului imunitar provocat de vaccinul pe care-l avem. Important este de spus că, şi dacă ne reinfectează, e foarte posibil, vaccinaţi fiind, să facem o formă uşoară”, încheie cercetătorul român de la Universitatea Cambridge.

«În Marea Britanie e aşteptată revenirea la normalitate»

După un început de an de coşmar, britanicii au renunţat la carantină. În urma vaccinării masive, numărul cazurilor a scăzut vertiginos. „La anul se vor mai linişti lucrurile, dar nu complet. În Regatul Unit au scăzut cazurile foarte mult şi datorită vaccinării, şi datorită campaniei de testare. Până la vară, aici se intenţionează revenirea la normalitate”, spune Mircea Iliescu. Dincolo de restricţii, campania de vaccinare a fost cea care a făcut cu adevărat diferenţa în Regatul Unit, stat cu peste 60 de milioane de locuitori. La începutul lunii aprilie, în jur de 58,2 % din populaţia Regatului Unit primise prima doză de vaccin, iar 7,3 % - ambele doze.

Mai multe