George Apostu a câștigat un televizor LCD cu Star Manager

5 august 2016 17:27   Național
Ultima actualizare:

George Apostu (49 de ani) din București a acceptat provocarea noastră și a câștigat. A selecționat cei mai buni fotbaliști de la Campionatul European de Fotbal din Franța, i-a antrenat și a reușit să câștige cu echipa lui locul al doilea la concursul verii, Star Manager, organizat de Click.ro.

George Apostu este microbist și jucător pasionat. I-a plăcut Star Manager, pentru că nu a fost vorba doar despre noroc, ci și despre intuiție, fler și cunoașterea jucătorilor prezenți la Campionatul European de Fotbal.

Culmea, a pierdut locul întâi pe mâna echipei lui preferate de la acest turneu final, Germania. ”S-a întâmplat chiar în primul meci al Germaniei. Schweinsteiger a fost introdus în ultimul minut și a înscris. Eu nu pariasem pe el. Îl felicit pe cel care a ocupat primul loc. I-am urmărit cu admirație mișcările de la depărtare”, ne-a George Apostu.

Inginer de profesie, șef de departament la o firmă de telecomunicații și fan de o viață al echipei Dinamo București, George Apostu a câștigat cu Star Manager un televizor LCD. ”Fiica mea va profita de el”, ne-a spus zâmbind câștigătorul.

Mai multe