George Copos, eliberat condiţionat din închisoare după ce a scris cinci cărţi
George Copos va fi eliberat condiţionat, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare. Fostul patron al Rapidului va pleca marţi din penitenciar.
Tribunalul Bucureşti a admis astfel contestaţia lui George Copos în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 5 prin care a fost respinsă propunerea de eliberare condiţionată. Instanţa Tribunalului Bucureşti a dispus ca George Copos să fie pus de îndată în libertate, anunţă Mediafax.
După ce decizia instanţei va fi comunicată Penitenciarului Rahova, George Copos va putea părăsi unitatea de detenţie.
George Copos a scris cinci cărţi în închisoare
Judecătoria Sectorului 5 a respins, în 25 februarie, propunerea de eliberare condiţionată a lui George Copos, trimisă instanţei după ce Comisia de la Penitenciarul Rahova a stabilit că acesta întruneşte condiţiile pentru a fi pus în libertate, întrucât a executat o treime din pedeapsa de patru ani.
Magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 arăta, în motivarea deciziei, că George Copos a scris cinci lucrări ştiinţifice în penitenciar, dar nu a dovedit că s-a străduit să se îndrepte şi nici nu a demonstrat că a făcut eforturi reale pentru reinserţie socială.
"Atât apărătorii condamnatului cât şi condamnatul au susţinut că dorinţa care l-a animat pe acesta din urmă de a scrie lucrările ştiinţifice a fost de a câştiga zile de muncă, care să fie considerate ca executate şi astfel să fie mai repede liberat condiţionat. Aceasta constituie o dorinţă firească, însă, în raport de scopul pedepsei, dovedeşte că petentul-condamnat nu a intenţionat să-şi formeze, în esenţă, o conduită corectă faţă de ordinea de drept şi să depună eforturi reale pentru reinserţie socială", a scris judecătorul în motivare, potrivit Mediafax.
George Copos nu ar fi făcut eforturi să se îndrepte
Potrivit instanţei, faptul că a respectat Regulamentul de ordine interioară al penitenciarului nu înseamnă că George Copos a depus eforturi temeinice de îndreptare, ci arată că a adoptat un comportament normal şi obligatoriu, în caz contrar el riscând să fie sancţionat disciplinar.
Instanţa a mai arătat că, la data la care s-a stabilit că George Copos întruneşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, acesta executase 322 de zile de închisoare. Din pedeapsă i-au mai fost scăzute zilele primite pentru că a scris lucrări ştiinţifice în timp ce era încarcerat. Potrivit legii privind executarea pedepselor, se consideră trei zile executate pentru două zile de muncă la elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate.
"Ţinând cont că a executat efectiv doar 322 de zile închisoare, că se afla în executarea pedepsei rezultante de patru ani închisoare în care au fost contopite trei pedepse pentru săvârşirea unor fapte penale cu consecinţe grave asupra bugetului statului, consecinţe care se răsfrâng şi asupra calităţii vieţii fiecărui cetăţean, instanţa apreciază că reeducarea condamnatului prin însuşirea unui comportament care să implice respect faţa de ordinea de drept nu a fost realizată la acest moment procesual", a mai arătat judecătorul în motivare.
George Copos are de executat patru ani de închisoare, după ce Tribunalul Bucureşti a decis să nu fie aplicat un spor de pedeapsă, în urma contopirii condamnărilor primite în dosarele "Loteria I" şi cel privind transferurile de jucători.