George Enescu s-a născut într-o zi de 19 august. Soția sa și-a turnat acid pe față de dorul lui
Pe 19 august se împlinesc 138 de ani de la naşterea muzicianului român George Enescu. O mare personalitate: a fost compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor. Maria Cantacuzino, considerată pe drept cea mai frumoasă prinţesă aristocrată a vremii, a fost soția sa. De dorul lui, Maruca și-a turnat acid pe față.
Sunt 138 de ani de la nașterea muzicianului român George Enescu. Marele compozitor a fost un copil-minune. Micul Jurjac, cum îi spuneau familia şi cei apropiaţi, visa să devină compozitor încă de la vârsta de cinci ani.
George Enescu, biografia
- George Enescu s-a născut la 19 august 1881, în comuna Liveni-Vârnav – actualmente George Enescu, din jud. Dorohoi.
- La vârsta de trei ani a avut una dintre experienţele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf, scrie historia.ro. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn”, ţambalul cu ajutorul unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze.
- Primele noţiuni muzicale le primeşte de la tatăl său, la vârsta de patru ani. În 1886, Eduard Caudella, compozitor şi profesor la Conservatorul din Iaşi, remarcă talentul deosebit al lui George Enescu şi îi sfătuieşte pe părinţii acestuia să-şi îndrepte copilul către studii muzicale. Dovezi ale primelor încercări de compoziţie datează din anul următor, 1887, când Enescu avea numai şase ani.
- Între 1888 şi 1894, George Enescu studiază la Conservatorul din Viena, cu profesori renumiţi ai vremii. Apoi, este trimis de tatăl său să studieze la Paris. Deşi ceea ce îşi dorea cel mai mult era să compună muzică şi nu să devină un virtuoz al viorii, studiul, perseverenţa şi participarea la concursurile de vioară organizate la Conservatorul din Paris i-au adus lui Enescu premiul al II-lea în 1898 şi, un an mai târziu, premiul I – cu care a absolvit, la 24 iulie 1899, clasa de vioară la Conservatorul din Paris. Cu această ocazie, i s-a dăruit o preţioasă vioară Bernardel, inscripţionată cu numele său.
- În perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, George Enescu părăseşte definitiv România şi locuieşte la Paris, unde se stinge din viaţă în 1955.
George Enescu, povestea de iubire cu Maria Cantacuzino
Una dintre cele mai excentrice prezenţe din viaţa mondenă a începutului de veac XX a fost Maria Cantacuzino, considerată pe drept cea mai frumoasă prinţesă aristocrată a vremii, scrie histioria.ro. Prietenă apropiată a reginei Maria, ea s-a iubit cu prinţul Mihail G. Cantacuzino, cu filosoful Nae Ionescu şi cu muzicianul Dinu Lipatti, pentru ca mai târziu să devină soţia marelui compozitor George Enescu.
Născută în 1878 într-o familie de boieri moldoveni din Tescani, tânăra timidă cu părul negru-arămiu, înaltă şi cu râs cristalin, a fost cerută de soţie, la 18 ani, de un boier muntean din marele clan al Cantacuzinilor, Mihail. A visat mult la această căsnicie, dar mariajul a existat doar pe hârtie. Pentru Maruca, cum o alintau toţi, ochii nu s-au mai uscat deloc după ce a descoperit că acesta iubeşte mai mult vinul şi domniţele de consumaţie, în contrast cu dragostea ei timidă.
La puţin timp după această ruptură, Mihai Cantacuzino moare într-un accident de maşină, tragedie care o face pe Maruca să o ia pe altă cale şi să i se deschidă apetitul pentru aventură. Aşa l-a cunoscut de fapt pe marele Nae Ionescu, alături de care a trăit o iubire devastatoare.
Maruca încercat să se sinucidă de mai multe ori
În acelaşi timp se îndrăgosteşte la prima vedere, într-o noapte de Revelion, de marele George Enescu, chemat să cânte la curtea reginei Maria şi a lui Ferdinand. Deşi se îndrăgosteşte nebuneşte de ea, George Enescu este nevoit să plece în Franţa după terminarea războiului.
Un alt motiv de depresie pentru prinţesă, pe lângă despărţirea de Nae Ionescu. Aşa ca, imediat, Maruca decide să se sinucidă turnându-şi acid pe faţă, scrie historia.ro.
După tentativa ei de sinucidere, George Enescu s-a întors de urgenţă la Bucureşti, acolo unde a cumpărat o casă, pe Calea Victoriei, în care i-a fost alături. Între timp, în 1937, s-au căsătorit.
Au renunţat amândoi la România şi s-au mutat la Paris, acolo unde compozitorul şi moare, în 1955. Slăbit şi pe jumătate paralizat, el a rămas lucid până în ultima clipă. Maruca moare 13 ani mai târziu în Elveţia, însă amândoi sunt îngropaţi în acelaşi cimitir din Paris.
Citește și
Poveștile de iubire ale lui Vasile Alecsandri. La 55 de ani, s-a însurat cu slujnica
Cum arăta Mihai Eminescu știați, dar pe mama lui ați văzut-o?