George Karam, patronul restaurantului unde trei fete au ars de vii, a murit.Fusese condamnat la opt ani de închisoare

17 mai 2021 8:44   Național
Ultima actualizare:

Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, unde trei tinere au ars de vii în anul 2014, a murit. George Karam avea 74 de ani şi era cetăţean român şi libanez. El fusese condamnat la opt ani de închisoare, iar în aprilie ceruse în instanţă întreruperea executării pedepsei pe motive medicale. Dosarul, aflat pe rolul Judecătoriei Slobozia, avea termen de judecată 17 iunie.

George Karam, patronului restaurantului unde trei fete au ars de vii,  a apucat să execute doar un an şi cinci luni de puşcărie din cei opt la care a fost condamnat definitiv. Sentinţa definitivă a fost dată în data de 19 noiembrie 2019, zi în care el a fost dat dispărut de la domiciliu, potrivit adevarul.ro.  A fost dat în urmărire generală şi găsit peste o lună, la 20 decembrie 2019, în timp ce se ascundea la Pensiunea „Cluj” din Cluj-Napoca.

George Karam susţinea că incendiul a fost pus de o mână criminală

În seara zilei de 5 aprilie 2014, un incendiu izbucnit la restaurantul „Beirut“ din Constanţa a dus la o dramă. Trei tinere au murit blocate într-un vestiar, la primul etaj al restaurantului cu specific libanez. Nicoleta Cengher (căntăreaţă), Nicoleta Vasiliţeanu şi Mihaela Tucă (dansatoare) au ars de vii, iar o a patra dansatoare, Nicoleta Buirencu, a scăpat cu viaţă, fiind găsită inconştientă pe scări.

George Karam, administratorul firmei SC Middle East Parteners, care avea deschis restaurantul Beirut, a declarat în faţa anchetatorilor că „incendiul a pornit din cauză de mână criminală, iar dacă nu e asta cauza, incendiul a pornit de la Lengendary Pub (care funcţiona în acelaşi imobil n.n.) din cauza cablurilor electrice. Incendiul a pornit de la panoul electric aflat pe peretele dinspre vestiarul fetelor”.

Firma administrată şi patronată de Karam a schimbat faţada imobilului de cel puţin 3 ori fără forme legale, iar la restaurant veneau angajaţi ai primăriei Constanţa, conform declaraţiilor sale, care ar fi putut sesiza aceste lucrări ilegale.

Tot din declaraţiile lui George Karam rezultă că „două doamne” de la primăria Constanţa l-au sancţionat în trecut pentru ridicarea unei construcţii ilegale lângă imobilul cu restaurantul cu suma de 10 milioane de lei vechi. „Am contestat amenda şi în timpul procesului nu s-a prezentat nimeni de la primărie, iar dosarul s-a închis”.

Citeste mai mult: adev.ro/qt8iq9

Mai multe