George Piştereanu şi elevii voluntari au amenajat un nou spaţiu verde - FOTO
Din 6 mai constănţenii au un nou spaţiu verde destinat plimbărilor şi relaxării. În cadrul proiectului EcoChampions realizat de Asociaţia MaiMultVerde şi Grupul CEZ, cei 200 de elevi înscrişi în cluburile de voluntariat şi-au unit forţele şi au ieşit cu mic, cu mare în campusul Universităţii Ovidius, unde au amenajat un teren de 1,3 hectare.
Duminică, 6 mai, începând cu ora 13.00, elevi din şcolile şi liceele înscrise în proiectul EcoChampions, alături de părinţi, profesori, membri ai comunităţii şi alţi voluntari s-au adunat în campusul Universităţii Ovidius pentru a transforma un teren neamenajat într-un veritabil parc destinat petrecerii timpului liber şi recreerii.
Voluntarii au plantat arbori foioşi (paltini, stejari roşii, tamarix, corcoduşi şi platani), sub umbra cărora se vor putea adăposti în câţiva ani, arbuşti şi flori de sezon cu care au marcat aleile noului parc. Amenajarea spaţiului din campusul Universităţii Ovidius este cea de-a patra activitate din cele cinci pe care voluntarii le realizează în cadrul ediţiei a doua a EcoChampions.
Voluntarilor EcoChampions li s-a alăturat şi actorul George Piştereanu, invitat să dea o mână de ajutor la amenajarea spaţiului verde.
„Apreciez foarte mult oamenii care fac aceste proiecte. Însă, mai importante sunt direcţia ecologistă oferită copiilor, munca în echipă şi nevoia de natură curată", a declarat George Piştereanu, actor în unele dintre cele mai apreciate producţii cinematografice româneşti din ultimii ani, „Loverboy" şi „Eu când vreau să fluier, fluier".
EcoChampions este un proiect educaţional realizat de Asociaţia MaiMultVerde şi Grupul CEZ în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Mare Nostrum. Cluburile de elevi de la şcolile înscrise în proiectul EcoChampions trebuie să pună în practică 25 de proiecte de voluntariat în folosul comunităţii, atât din domeniul protecţiei mediului, cât şi proiecte sociale.