Georgiana a ajuns acasă și abia așteaptă să înceapă școala!
În sfârșit, acasă! După două luni de tratament în Germania, Georgiana Selea (16 ani), din localitatea Coteana, județul Olt, s-a întors miercuri în România. Adolescenta, care suferă de o formă agresivă de cancer, abia așteaptă să-și revadă colegii de școală și, totodată, vrea să întoarcă și ea binele făcut de oameni.
„A ajuns acasă aseară (n.r. miercuri seară). E fericită că e din nou cu toată familia. Georgiana se simte bine. A suportat bine terapia cu protoni. Peste trei luni, va trebui să meargă la control în Germania, unde medicii îi dau șanse mari de vindecare”, ne-a declarat tatăl fetei, Doru Selea.
Acum, Georgiana nu-și dorește decât să reînceapă școala, fiind elevă în clasa a X-a a Colegiului Metalurgic Slatina. „De luni, se duce la cursuri, abia așteaptă să-și vadă colegii. O să se ducă și mâine (n.r. vineri), dar doar ca să se întâlnească cu prietenii”, a adăugat tatăl fetei.
Până una-alta însă, Georgiana vrea să-i ajute și ea pe alți copii bolnavi, așa cum și ea a fost ajutată. „I-au rămas bani din donații. O să păstrăm o parte pentru controlul din Germania, iar restul vrem să-i donăm. Nu vrem să ținem nimic pentru noi. Deja, Georgiana a ajutat-o cu o mie de lei pe o fetiță bolnavă și urmează să mai ajute”, ne-a mărturisit Doru Selea.
Și asta, pentru că, fără ajutorul celor din jur, adolescenta nu ar fi reușit să facă tratamentul cu protoni, singura ei șansă de a scăpa definitiv de tumoră.
Câteva mii de euro s-au strâns din donații, din acești bani, familia Georgianei plătind transportul și cazarea pentru adolescentă și mama ei, care a însoțit-o în Germania.
Suma cea mare, însă, respectiv 32.550 de euro, a primit-o de la Ministerul Sănătății, care, după ce i-a aprobat dosarul medical, a virat către Clinica din Germania banii pentru tratament.
„Clinicii i-au fost virați în cont, din câte știu eu, 28.000 de euro. Cazarea și transportul Georgianei, dar și al soției mele le-am plătit din banii noștri. Urmează ca pentru fiica mea să ni se deconteze 1.000 de euro, după ce prezentăm facturile la Direcția de Sănătate Publică Olt”, ne-a mai declarat Doru Selea.
Georgiana a aflat, în urmă cu mai bine de un an, că are o tumoră la glanda hipofiză (n.r. glanda endocrină).
Imediat, copila a fost operată la Bucureşti, fiindu-i îndepărtată hipofiza. Însă i-a fost afectată vederea şi, cel mai grav, a rămas cu un rest tumoral. Ca să scape în totalitate de tumoră are nevoie de radioterapie cu protoni.
Cum acționează terapia cu protoni
În terapia cu protoni, o procedură revoluţionară, fasciculul ţinteşte precis zona afectată. Fasciculul se opreşte odată ce îşi atinge ţinta, adică celulele canceroase, ceea ce înseamnă că efectele terapiei cu protoni sunt mult mai puţin dăunătoare pentru ţesutul din jur, ceea ce nu putem spune despre radioterapia convenţională, care are multe efecte adverse.