Georgiana Blaga, bomba sexy de lângă Lucian Bode. Fosta consilieră, parașutată în doua consilii de administrație

24 februarie 2021 12:40   Național
Ultima actualizare:

Are 27 de ani și a avut norocul să ajungă consiliera personală a lui Lucian Bode, din 17 decembrie 2019, pe când acesta conducea Ministerul Transporturilor. După ce Bode a plecat la Interne, Georgiana Blaga nu a fost lăsată pe drumuri, ci a fost numită în două consilii de administrație, de unde încasează 3.500 de lei lunar.

Primul este cel al Societății Naționale de Radiocomunicații -unul dintre principalii furnizori de rețele și servicii de comunicații electronice din România și, în același timp, lider de piață în domeniul broadcasting-ului. De aici încasează 1.512 lei în fiecare lună. 

Georgiana Blaga, fiica unui om de afaceri și consilier județean din Sălaj

Iar cel de-al doilea, Grupul de Exploatare și Întreținere Palat CFR SA. Vorbim despre o societate comercială pe acţiuni al cărei acţionar unic este Ministerul Transporturilor, care se ocupă de administrarea Palatului CFR. Și de aici ia 2.065 de lei.

Mai precis, Grupul închiriază spaţiile din acest imobil, iar consiliul de adminsitrație este de fapt o sinecură, de unde se încasează bani fără prea multă muncă, scrie salajulliber.ro.

Georgiana Blaga are acțiuni la firma tatălui său

Potrivit aceleiași surse, aflăm că Georgiana Blaga este fiica patronului de la Simex și consilier județean al PNL Sălaj. Tânăra are și acțiuni la firma tatălui său, în valoare de 680.000 de lei.

Firma Simex se ocupă de mobilă și are 300 de angajați. În 2019, a avut o cifră de afaceri de 32 de milioane de lei. Georgiana este licențiată în relații internaționale la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și are un master în Managementul Dezvoltării Afacerilor, tot la UBB Cluj-Napoca.

ERATĂ În varianta inițială a articolului, dintr-o regretabilă confuzie, a fost folosită fotografia doamnei Alina-Maria Pârâială, dumneaei neavând nici o legătură cu acest subiect. Regretăm eroarea, am retractat imaginea și prezentăm scuzele de rigoare pentru neplăcerile create.

Citește și: 

VIDEO. Lucian Bode, ministrul Transporturilor, implicat în accident rutier. Vezi AICI imaginile

Cine este Gabriela Cenușă, asistenta fără facultate a lui Marcel Vela, decorată de președintele țării

Mai multe