Ger polar în România! Termometrele au înregistrat -22 de grade

14 decembrie 2016 8:51   Național
Ultima actualizare:

Frig de crapa pietrele în toată ţară. Un val de frig a cuprins întreaga Românie! În noaptea de marți spre miercuri s-au înregistrat – 22 de grade la Întorsura Buzăului, la ora 4 dimineața. Vremea continuă să fie extrem de rece și în zilele următoare.

Ger polar în România în mai multe zone din țară. A fost cea mai rece noapte în România din această iarnă. S-au înregistrat minus 22 de grade la Întorsura Buzăului la ora 4 dimineața, a declarat meteorologul Florica Jurca de la ANM pentru Realitatea TV. În Miercurea Ciuc, la Făgăraş şi la Sfântu Gheorghe s-au înregistrat minus 19 grade. Avem de-a face, aşadar, cu cea mai rece noapte din acest sezon. În București au fost minus 7 grade. Miercuri (14 decembrie) deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de marţi, vremea se va menţine rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, îndeosebi dimineaţa.

Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 5 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales spre seară, când va ninge slab, local în regiunile nordice şi vestice, pe arii restrânse în centru şi numai izolat în regiunile sudice, unde vor fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă, ce ar putea favoriza formarea poleiului.

Mai multe