Gheorghe Dincă, apărat de mascaţi să nu fie linşat de oameni

16 septembrie 2019 19:04   Național
Ultima actualizare:

Anchetatorii au început, ieri dimineaţă, reconstituirea crimei în cazul Alexandrei Măceşanu, în prezenţa lui Gheorghe Dincă. La faţa locului au venit încă de dimineaţă criminalişti, poliţişti de la forţele speciale, procurori şi jurnalişti, însă nu şi rudele victimei. Însă, zeci de oameni s-au strâns să-l huiduie pe presupusul criminal. Mascaţii l-au salvat pe Dincă de furia oamenilor.

Ancheta în cazul crimelor de la Caracal a continuat ieri cu un episod pe care procurorii îl consideră absolut necesar în elucidarea misterului care planează de peste 50 de zile: reconstituirea, pas cu pas, a faptelor. Criminalul a fost scos la 8 dimineaţa din arestul IPJ Olt şi adus sub escortă în localitatea Dobrosloveni, la casa Alexandrei, de unde criminalul a luat-o pe fată, în data de 24 iulie, cu maşina de ocazie. Este tuns şi bărbierit, a slăbit puţin, dar pare foarte odihnit şi îngrijit. Gheorghe Dincă este îmbrăcat curat, decent, are o atitudine relaxată, calmă şi senină.  

La casa Alexandrei, din Dobrosloveni, s-a adunat puhoi de lume. Să vadă ce se întâmplă, dar mai ales să-l huiduie pe Dincă. Două femei de peste 60 de ani au fost oprite de mascaţi să nu ajungă la Dincă. „De ce îl apăraţi? Nu se poate aşa ceva!”, au strigat femeile. Una dintre acestea a spus, cu lacrimi în ochi: „Nu este posibil aşa ceva, vrem să trăim într-o ţară democratică, nu aşa cum cei de sus ne-o prescriu”. Aceasta a afirmat că vrea să îl vadă pe Dincă şi să pună mâna pe el: „Nu l-am văzut. Vreau să îl văd să pun mâna pe el, să văd dacă mie, femeie la 67 de ani, îmi face ceva? Cum a putut, cum a putut să se atingă de un copil aşa de pur, cu mintea lui bolnavă”, a spus femeia cu lacrimi în ochi.

Convoiul a revenit la Caracal, la liceul Mihai Viteazu unde a învăţat Alexandra Măceşanu. Dincă le-a arătat anchetatorilor cum a coborât din maşină, cum a urcat pe bancheta din spate, cum a legat-o şi lovit-o pe fată. De la şcoală au continuat drumul spre dig, acolo unde Dincă avea să arunce telefonul tinerei. În jurul orei 10.40, anchetatorii au ajuns la casa lui Gheorghe Dincă. Presupusul criminal le-a arătat oamenilor legii cum a băgat maşina în curte, iar apoi au reconstituit pas cu pas cele întâmplate la sfârşitul lunii iulie. 

O poliţistă de Poliţia Capitalei, care are aceeaşi înălţime şi greutate cu Alexandra, a jucat rolul fetei de 15 ani. Dincă a legat-o la mâini cu cureaua de la pantaloni, exact aşa cum a făcut cu tânăra din Caracal. În jurul orei 11.40, bunicul Luizei Melencu a ajuns la casa lui Dincă şi a vrut să intre cu forţa, cu intenţia de a ajunge la criminal. A strigat: „criminalule!”, dar jandarmii l-au îndepărtat. Supărat, el i-a acuzat: „Asasinilor! Criminali plătiţi de stat să nu vă faceţi datoria”, le-a strigat el forţelor de ordine.

În curte, Dincă este înconjurat de oamenii legii, dar nu are cătuşe la mâini. Umblă liber prin curte, vorbeşte, dă din cap, gesticulează, arată cu mâna, explică. În jurul orei 14.50, poliţiştii au adus un manechin şi au dat foc butoiului pentru a reconstitui scena arderii cadavrului. Chiar Dincă a dus manechinul pe braţe până la cazan şi a arătat cum a pus-o pe Alexandra înăuntru. La indicaţiile anchetatorilor, Dincă a făcut focul la fel ca în ziua de 25 iulie. Totuşi, manechinul pe care poliţiştii l-au folosit la reconstituire era din poliester, un material inflamabil şi care arde într-un timp foarte scurt. Apoi, în jurul orei 16.00, Dincă a fost urcat în duba poliţiei şi dus înapoi în arestul IPJ Olt. Astăzi,se va face reconstituirea şi în cazul Luizei Melencu.

Mai multe