Gheorghe Mărmureanu sărbătorit de colegi. ”Tăticul” cutremurelor a împlinit 80 de ani

4 decembrie 2019 13:44   Național
Ultima actualizare:

Fostul director al Institutului pentru Fizica Pământului, celebrul Gheorghe Mărmureanu, a împlinit 80 de ani. Foștii colegi l-au sărbătorit și i-au făcut o surpriză de zile mari. La mulți ani!

Ne speriem ori de câte ori se cutremură pământul. Ziariștii pun imediat mâna pe telefon și îl sună pe Gheorghe Mărmureanu, chiar dacă acesta este acum pensionar. Întotdeauna Gheorghe Mărmureanu a găsit cuvintele potrivite să ne liniștească și să ne explice. Iată că celebrul seismolog a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani, iar colegii de la Institutul Național pentru Fizica Pământului i-au făcut o surpriză de proporții: i-au organizat o petrecere, cu tort, șampanie, cadouri. În plus, i-au înmânat o diplomă de excelență.

Gheorghe Mărmureanu, biografia

Pe 3 decembrie, Gheorghe Mărmureanu a împlinit 80 de ani. Este de profesie inginer diplomat în inginerie civilă, absolvent al Universităţii Politehnice din Iaşi, în 1963. Şi-a completat studiile la Facultatea de Fizică a Universităţii din Iaşi, apoi a devenit doctor în ştiinţe.

Este expert în inginerie seismică. Are contribuţii majore în evaluarea riscului seismic, în implementarea unui sistem de avertizare pentru zona Vrancea şi între Bulgaria şi România. A fost directorul Insitutului Naţional pentru Fizica Pământului timp de 11 ani, iar acum este şi director onorific  și membru în Consiliul de Administraţie al INFP.

Nu veți ghici niciodată cum se numește soția lui Gheorghe Mărmureanu

”Tăticul cutremurelor” ascunde un secret care, povestit, sună a banc. Totul este însă cât se poate de real.

”Numele de domnișoară a soției mele era Richter, dar nu mi-am dat seama la început. Aristița Richter. Am făcut legătura abia după ce am devenit directorul Institutului”, a povestit foarte demult, Gheorghe Mărmureanu.

Dar ce spune. Aristiţa Mărmureanu, fostă Richter? "Nu sunt o persoană care intră în panică. Aşa sunt eu, mă mobilizez în situaţii critice. Un cutremur nu înseamnă mare lucru pentru mine. La cutremurul din '77 eram cu fetiţa mea acasă. Nu am ieşit repede pentru că nu este bine să te arunci pe scări în timpul unui cutremur. Faci «nani» dacă ieşi. La noi, scările nu sunt proiectate antiseism", spunea Aristiţa Mărmureanu. Femeia îi este alături profesorului Mărmureanu din 1964. Atunci s-au căsătorit, la doi ani după ce s-au cunoscut la Rădăuţi, unde Mărmureanu făcea practică.

Citește și:

«Tăticul cutremurelor» stă la etajul 3, într-un bloc vechi de 50 de ani

Bucureştiul, cel mai afectat oraş din ţară la un cutremur mare

Mai multe