Gheorghe Moroșan, criminalul de la Onești, arestat pentru 30 de zile
Gheorghe Moroșan, bărbatul care a sechestrat şi ucis doi muncitori într-un apartament din orașul băcăuan Oneşti, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă și a fost luată de Tribunalul Bacău.
Reprezentanţii Tribunalului Bacău au precizat, luni, pentru News.ro, că instanţa a admis cererea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului care a sechestrat şi ucis doi muncitori. Tribunalul a mai hotărât să dispună emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Cum s-au petrecut crimele de la Onești care au șocat România
Crimele au avut loc pe 1 martie și au șocat o țară întreagă. Doi muncitori care renovau un apartament în Oneşti, judeţul Bacău, au fost omorâţi de fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, unul dintre ei murind pe loc şi altul la spitalul din Oneşti. Poliţia a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ţinut cei doi bărbaţi ostatici, după ce negocierile dintre agresor şi forţele de ordine au eşuat. Agresorul a ajuns şi el la spital cu multiple plăgi împuşcate în mâini, picioare, abdomen. A fost operat și potrivit unor surse din Spitalul de Urtgență din Bacău nu se poate ridica singur în picioare. În urma incidentului, conducerile Poliției Bacău și Poliției Onești au fost schimbate.
Citiți și