Gigi Becali va fi vizitat azi în închisoare de mama sa

7 noiembrie 2013 7:17   Național
Ultima actualizare:

Iniţial, Becali a spus că nu vrea să fie văzut de familie în închisoare. Dorul, însă, e prea mare. Aşa că patronul de la Steaua a acceptat să fie vizitat de membrii familiei. Aşadar, săptămâna trecută, după ce a fost mutat la Poarta Albă, Becali a fost vizitat de soţie.

Astăzi, va fi o altă zi importantă pentru Becali, întrucât îşi va vedea mama, după şase luni de detenţie.

La început, mama lui Becali a spus că nu îşi doreşte să-l viziteze la penitenciar. "Nu vreau să-l văd acolo", spunea Alexandra Becali.

Aceasta fusese afectată de imaginile difuzate de presă cu fiul său din perioada de după întemniţare. "Nu mai pot, l-am văzut şi nebărbierit. Aşa am plâns, nu mai puteam, i-am zis Luminiţei: «A îmbătrânit Gigi, i-a albit şi părul». Nu se poate, o să vedeţi că cine face rău nu există să se termine bine", a declarat, la un moment dat, mama lui Becali.

Becali este încarcerat în regim semideschis şi are dreptul la patru vizite pe lună.

Mai multe