Ginerele preşedintelui CJ Hunedoara reţinut şi el de DNA

4 decembrie 2014 8:52   Național
Ultima actualizare:

Roberto Patrik Venter, ginerele preşedintelui CJ Hunedoara, liberalul Mircea Moloţ, şi un om de afaceri, au fost reţinuţi, miercuri seară, de DNA Alba.

Roberto Patrik Venter, ginerele lui Mircea Moloţ, şi omul de afaceri Pup Emanoil Milică au fost reţinuti, în jurul orei 19.00, fiind duşi în arestul Poliţiei Judeţene Alba.

Cei doi au fost audiaţi în cursul zilei în dosarul în care Moloţ este suspectat de fapte de corupție după ce au fost făcute percheziţii și au fost ridicate documente, scrie Mediafax.

Tot miercuri seară, au fost reţinuţi şi preşedintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloţ, şi vicepreşedintele instituţiei Tiberiu Balint. Potrivit unor surse judiciare, șeful Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost reţinut de procurorii DNA Alba după ce a fost audiat aproximativ şase ore.

Potrivit unor documente obţinute de Mediafax, anchetatorii au găsit la percheziţiile făcute în biroul lui Moloţ de la CJ Hunedoara un document clasificat ca secret de stat, nivel "secret". Astfel, procurorii au extins urmărirea penală şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.

Mai multe