Gorj: Doi bărbați care au amenințat și înjurat un echipaj de poliție au ajuns după gratii

15 iunie 2020 14:25   Național
Ultima actualizare:

Scandal de proporții în comuna Stănești din județul Gorj. Doi indivizi băuți și cu chef de ceartă au sărit la bătaie când au găsit închis magazinul de unde voiau să cumpere alcool. Chemați să aplaneze conflictul, doi polițiști au fost amenințați, înjurați și scuipați de scandalagii.

Azi dimineață, pe numele celor doi scandalagii au emise mandate de reținere pentru 24 de ore sub acuzațiile de ultraj, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi lovire. Tinerii au 23 şi 28 de ani.

Cei doi se aflau în comuna Stăneşti când au produs marele scandal. Aflați în stare de ebrietate, s-au enervat pentru că au găsit închis magazinul de unde voiau să-şi procure băuturi alcoolice. Deși, proprietarul magazinului le-a explicat că programul s-a terminat, aceştia au devenit violenţi şi au început să împartă pumni în stânga și-n dreapta. S-au bătut cu mai multe persoane, printre care se află şi un fost boxeur, Daniel Lingurici, scrie adevarul.ro.

Nici echipajul de poliţie care a venit la locul evenimentului, în urma unui apel la 112, nu a scăpat de furia celor doi indivizi recalcitranți. Poliţiştii, doi la număr, au fost înjuraţi şi ameninţat de scandalagii. Mai mult decât atât, aceştia s-au apropiat ameninţător de oamenii legii, scuipându-i la propriu.

Când polițiștii au reușit să-l imobilizeze pe unul dintre cei doi indivizi, mai multe persoane au intervenit pentru a-l scăpa. Poliţiştii au solicitat sprijin, astfel încât, spre localitatea respectivă au fost redirecționate echipaje de ordine publică şi ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Unul dintre bătăuși a fost prins  la puţin timp după intervenţia forţelor de la Acţiuni Speciale, iar celălalt aproape de miezul nopţii.

Citește și:

Un agent de poliţie şi-a ameninţat colegii cu arma

Scandal monstru la Călărași. Doi polițiști, bătuți măr de un bărbat prins fără declarație pe proprie răspundere

Mai multe