Grav accident rutier în Suceava: cinci persoane au murit carbonizate

1 noiembrie 2017 7:26   Național
Ultima actualizare:

Cinci persoane și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu un camion și a luat foc. Accidentul a avut loc miercuri dimineață, 1 noiembrie, în județul Suceava, pe drumul care leagă Gura Humorului de Suceava.

UPDATE 9.10: Persoanele decedate în accident aveau vârste cuprinse între 16 și 26 de ani. 

În accident a fost implicat și un al treilea autoturism, relatează News.ro, iar, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, coliziunea dintre vehicule a avut loc în jurul orei 3.00, pe DN 17. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe. În momentul în care acestea au sosit, autoturismul arsese în totalitate.

În mașină au fost găsite cinci trupuri carbonizate. În camion se aflau două persoane, care au refuzat transportul la spital, iar în cel de-al treilea autoturism se afla un bărbat care a fost rănit la picioare și a trebuit transportat la spital, menționează sursa citată.

Circulația a fost oprită pe ambele sensuri de mers ale drumului național 17, Gura Humorului – Suceava.

Mai multe