Grevă generală la metrou începând cu 21 noiembrie. Garniturile nu se vor mișca între orele 4.00 şi 16.00

16 noiembrie 2018 20:55   Național
Ultima actualizare:

Este oficial. Angajaţii Metrorex au anunțat vineri că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată, de miercuri, 21 noiembrie. Astfel, garniturile nu se vor mișca între orele 4.00 şi 16.00.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Liber Metrou (USLM), Consiliul General al organizației a decis trecerea la următoarea fază a conflictului colectiv de muncă, greva generală. 

“În urma intervenţiei administraţiei precum şi a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însuşită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, aşadar suntem nevoiţi să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel, Consiliul General USLM a fost întrunit şi a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21 noiembrie, între orele 04.00-16.00, pe perioadă nedeterminată. Considerăm, de asemenea, că aceste două zile ajută la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile publicului călător”, se arată în comunicat.

Sindicaliştii au mai multe revemdicări printre care creșterea salariilor și  asigurarea fondurilor pentru piese de schimb şi mentenanţă.

 ”Nu putem să acceptăm cererea sindicatului de a crește salariile cu 42 la sută. Ar însemna automat și majorarea costului unei călătorii la 4 lei, ceea ce este inacceptabil”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

Joi dimineaţă, sindicaliştii au fost ăn grevă de avertisment de două ore, între orele 4.00 și 6.00

Mai multe