Grevă inedită! Au sechestrat morţii la Morgă

23 ianuarie 2015 22:48   Național
Ultima actualizare:

Situaţie fără precedent la Spitalul Judeţean Brăila! Oamenii care au venit, joi dimineaţă, să-şi ridice rudele decedate de la morgă s-au lovit de refuzul personalului medical pe motiv că... sunt în grevă.

Din cauza frigului, angajaţii de la Medicină legală au refuzat să mai muncească. Se plâng că de o lună de zile, de când li s-a stricat centrala, sunt nevoiţi să lucreze în frig. „E normal să muncesc îmbrăcat? Am îndurat cât am îndurat, dar nu mai putem. Astăzi ne-am hotărât să nu mai facem nimic”, a spus unul dintre angajaţi, pentru ”Obiectiv Brăila”. Familiile persoanelor decedate s-au revoltat că nu şi-au putut ridica rudele de la morgă, pentru a le asigura ritualurile funerare. „Sunt sigur că nu au minţit oamenii, dar ce vină avem noi că e frig la ei? Suntem şi aşa necăjiţi!”, a spus un brăilean. Conducerea spitalului a promis că se încearcă remedierea situaţiei cât mai curând. Între timp, angajaţii spitalului au fost obligaţi să-şi reia activitatea.

Mai multe