Grevă la metrou la mijlocul lunii decembrie? Ce spun sindicaliștii

23 noiembrie 2018 11:42   Național
Ultima actualizare:

Bucureștenii n-au scăpat cu totul de greva de la metrou! Sindicaliștii au anunțat că angajații Metrorex ar putea intra totuși în grevă, în intervalul 15-20 decembrie, după ce au renunțat la proteste în așteptarea numirii unui nou ministru al Transporturilor.

Sindicaliștii au anunțat că nu renunță la grevă, chiar dacă sunt dispuși să mai cedeze în ceea ce privește pretențiile salariale. Sindicaliștii nu mai vor 45% creștere salarială, cum au cerut până acum, și se mulțumesc cu 35%, anunță Digi 24. Însă, dacă această majorare nu va avea loc, la mijlocul lunii decembrie, ar urma să fie grevă generală.

Angajaţii Metrorex urmau să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4,00 - 16,00. Marţi, Consiliul General de la USLM a decis să amâne declanşarea grevei generale până la instalarea noului ministru al Transporturilor.

Sindicaliștii de la metrou nu renunță la grevă

„Consiliul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în şedinţă extraordinară, a hotărât amânarea declanşării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al Transporturilor şi prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunţăm”, a anunţat USLM.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de salarii, dar şi de lipsa de fonduri pentru piese de schimb şi mentenanţă, de lipsa forţei de muncă, de prostul management al Metrorex. 

Citește și:

Ce se ascunde în spatele grevei de la metrou

Va fi sau nu grevă la metrou? Administrația și sindicatele interpretează diferit o decizie a instanței

Mai multe