Grindeanu, la distracţie cu colegii de liceu

19 mai 2017 21:12   Național
Ultima actualizare:

Premierul Sorin Grindeanu a participat ieri la întâlnirea de 25 de ani de la terminarea Liceului „Traian Doda” din Caransebeş.

Grindeanu a fost așteptat în holul instituției de către conducerea școlii și a orașului, dar şi de către președintele PSD al Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, cu care a fost coleg din clasa I şi până la finalizarea liceului. “Pe unii dintre colegii mei i-am mai văzut, sunt în continuare în legătură directă cu ei. Sunt oamenii cu care am împărţit cele mai frumoase momente din viaţa unui om. Sunt prietenii mei, cu care îmi fac concediile şi mă bucur să îi revăd”, a spus premierul, citat de adevarul.ro. După ce au luat loc în bănci și au strigat catalogul, premierul și colegii săi împreună cu profesorii s-au deplasat la un restaurant unde a avut loc o petrecere privată.

Mai multe