Gripa 2019. E isterie! Spitalele şi farmaciile au fost luate cu asalt
21 ianuarie 2019 19:20
Național
Ultima actualizare:
”Suntem în pragul unei epidemii de gripă”. Acesta a fost mesajul dat săptămâna trecută de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, după ce 14 oameni muriseră deja din cauza virusului. Și iată că imediat s-a creat o adevărată isterie: spitalele și farmaciile au fost luat cu asalt de românii cu semne de boală sau doar panicați.
Camerele de gardă ale spitalelor de urgență au fost pline în weekend-ul care tocmai a trecut şi de oameni speriați de gripă. Unii au început să poarte măști de unică folosință pe stradă.
- La Spitalul “Matei Balș” din Capitală, de exemplu, mii de pacienți, copii și adulți, au așteptat cu orele ca să fie văzuți de medici. “Sâmbătă și duminică s-au prezentat la camera de gardă 1.273 de persoane. Și astăzi (n.r. luni) sunt foarte multe care așteaptă”, ne-a declarat medicul Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al spitalului de boli infecțioase; Şi la Spitalele de Urgenţă din Timişoara și Brașov numărul pacienţilor s-a triplat în weekend. De teamă să nu pățească ceva grav, oamenii nu mai trec pe la medicul de familie și merg direct la spital;
- Farmaciile sunt la fel de căutate în această perioadă. Cei mai mulți cumpărători vor vaccinul antigripal. Vaxigrip se vinde cu 58,60 de lei, iar Influvac cu 54,41 de lei. “Mai sunt câte unul sau două în toată rețeaua din Capitală. Abia săptămâna viitoare vom avea stoc nou”, ne-a precizat reprezentantul unui lanț celebru de farmacii. Nici Tamiflu, medicamentul care vindecă gripa, nu se mai găsește atât de ușor, deși farmaciile l-au comandat din timp. Antiviralul pentru copii se vinde cu 45,81 lei, iar cel pentru adulți cu 80 de lei;
- Autorităţile au declarat, luni, focar de infecţii respiratorii la Grădiniţa nr. 8, din Buzău, unde mai multor copii de grupa mică li s-a pus diagnostic de gripă de tip A;
- Numărul persoanelor decedate din cauza gripei s-a ridicat luni la 25. Ultimele cazuri s-au înregistrat la trei femei care erau în evidențele medicilor cu diferite boli. Una are 43 de ani și este din Prahova, o alta 51 de ani și este din Gorj, iar cea mai în vârstă 76 de ani, din Bucureşti;
- La ultima raportare a Ministerului Sănătății, întocmită pe 18 ianuarie, într-o săptămână au fost înregistrate 1.155 de cazuri de gripă, față de 80 de cazuri, aflate în evidență în aceeași perioadă a anului trecut.