Gripa 2019: Numărul total al deceselor cauzate de gripă a ajuns la 54

29 ianuarie 2019 12:36   Național
Ultima actualizare:

În timp ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea întârzie anunțul despre declanșarea epidemiei de gripă, programat azi, numărul deceselor crește de la o zi la alta într-un mod îngrijorător. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat alte patru decese, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) anunță news.ro.

Potrivit centrului, două femei, în vârstă de 48, respectiv 64 de ani, din judeţul Timiş, confirmate cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, au murit luni după-amiază. O altă femeie, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Constanţa, confirmată cu virus gripal tip A, nesubtipat, a murit în Spitalul din Constanța.

În sfâșit, în această dimineață, o femeie în vârstă de 39 de ani, din judeţul Cluj, confirmată cu virus gripal tip A, în curs de subtipare, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată anti-gripal, a murit luni.

Toate cele patru persoane care au murit din cauza gripei aveau condiţii medicale preexistente, dar nu erau vaccinate anti-gripal

Mai multe