„Gripa lui Ceaușescu” din 1971. Au fost infectați aproape 14.000 de români

27 martie 2020 12:30   Național
Ultima actualizare:

Nici „epoca Ceaușescu” nu a fost ocolită de epidemii puternice, generate de tot felul de boli. Dar, probabil, cea mai puternică a fost cea de gripă, din toamna anului 1971. Ea a afectat aproape 14.000 de români, dar numărul lor probabil a fost mult mai mare, câtă vreme Ceaușescu a ținut „la secret” multe raportări, iar cauza deceselor a fost trecută la rubric „infarct”. În toată lumea, pandemia a făcut peste 1.000.000 de victime, numărul celor din România nefiind cunoscut.

În 1968, o pandemie puternică de gripă pleacă la drum din Hong Kong. De aici ajunge în Singapore și Vietnam. Era în plină desfășurare războiul din Vietnam, astfel că mulți militar din trupele americane implicate în conflict o duc pe teritoriul SUA, scrie a1.ro. În 1970, 12 state ale SUA se mai aflau, încă, în carantină. Nu durează mult și gripa „trece Atlanticul” și, în 1971, o găsim în Europa. Elveția și Finlanda anunță primele cazuri în august. În Ungaria, din 1 septembrie până la finele anului vor exista 500.000 de persoane contagiate. Țara noastră este lovită în primele zile ale lui septembrie 1971, în centrul ei, în județele Sibiu și Brașov. 

Interesant, totuși, este faptul că, în vara lui 1971, Nicolae Ceaușescu face faimoasele lui vizite în Asia, între 1 și 24 iunie, fiind primit în China, Coreea de Nord, Mongolia și Vietnam. Cine știe dacă nu cumva chiar membri ai delegației române au adus virusul la întoarcerea în țară? Pentru că în România, dar și în Polonia, au mai existat două ”valuri” anterioare, cele din '68-'69 și '69-'70 autoritățile nu se sperie, la început. Numai că vorbim despre un alt tip de gripă: se formase dintr-o tulpină H3N2 a virusului gripei A, descendentă din H2N2 prin schimbare antigenic.

Cauza multor decese a fost trecută de autorități la rubrica „infarct”

În numai câteva zile, pandemia venită din Ungaria cuprinde toată România, dar și o mare parte din Bulgaria. Pe 15 septembrie, la Iași se consemnează, deja, 405 cazuri, dintre care 34 de copilași între 0 și patru ani. Avansează incredibil! Conform a1.ro, în octombrie 1971, numai în județul Iași sunt înregistrate 5.238 de cazuri. La București, vârful epidemiei are loc pe 20 octombrie, în timp ce în Moldova, a doua săptămână din luna noiembrie, 8-14, cu 3.725 de cazuri. Cea mai afectată zonă este cea a Moldovei, mai ales Iașiul, cu peste 4.000 de czuri în doar o săptămână.. Din septembrie până pe 30 noiembrie 1971 vorbim, oficial, despre 13.525 de persoane ajunse la spital cu gripă, multe dintre acestea internate. Virusul lovește toate categoriole de vârstă din regiune: 1.808 copilași cu vârste între 0 și 4 ani, 2.611 între 5 și 14 ani, 9.106 peste 15 ani. 

Ca și în cazul epidemiei de coronavirus, bătrânii sunt cei mai afectați. Nicolae Ceaușescu mușamalizează totul, morții sunt trecuți la ”infarct”, dar Organizația Mondială a Sănătății păstrează datele în arhiva sa, conform a1.ro. La nivelul întregului glob, s-au înregistrat peste un milion de decese. Pandemia pierde din forță la finele lui 1971, deși cazuri răzlețe aveau să fie notate până în primăvara lui 1972. Dar numărul deceselor din România nu va fi cunoscut niciodată din cauza falsificării cauzelor multor decese din acea perioadă.

Mai multe