Guvernanții pregătesc programul „Prima casă mai mare”
După succesul înregistrat de programul „Prima casă”, guvernanții pregătesc o nouă facilitate românilor care și-au cumpărat locuințe garantate de stat. Beneficiarii programului guvernamental își vor putea cumpăra în curând un apartament sau o casă cu o suprafață mai mare decât cea a locuințelor achiziționate anterior. Iată care sunt condițiile de accesare a acestui proiect.
Peste 130.000 de români și-au cumpărat o casă prin programul guvernamental din 2009 până azi. Cei care au făcut acest lucru, au beneficiat de credite garantate de stat și dobânzi subvenționate cu până la 50%. Acum, Guvernul pregătește un nou program, în completarea celui din 2009. Dacă au ajuns la concluzia că locuințele pe care și le-au cumpărat cu credite garantate sunt prea mici, românii vor putea aplica pentru o locuință mai spațioasă, însă trebuie să îndeplinească toate condițiile de mai jos.
„Noua locuinţă care se va achiziţiona în cadrul programului trebuie să aibă suprafaţa utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul programului sau valoarea noii locuinţe rezultată din raportul de evaluare trebuie să fie mai mare decât valoarea evaluată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul programului”, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă aprobat miercuri de Guvern.
Ca să puteți aplica pentru noua locuință, trebuie să o vindeți pe cea anterioară, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare. Vânzarea se va face cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru cea de-a doua locuință. De asemenea, o altă condiție pentru a avea acces la un apartament mai spațios este să achitați integral creditul primei case la data încheierii contractului pentru cea de-a doua. Puteți face acest lucru prin scoaterea la vânzare a imobilului la care vreți să renunțați sau prin refinanțarea primului credit prin semnarea unui nou angajament cu banca pentru achiziționarea celui de-al doilea. Cei care au cumpărat până acum locuințe cu credite garantate aveau obligația să le păstreze minimum cinci ani de la achizție. Această obligație a fost eliminată, în cazul celor care vor să aplice pentru un spațiu mai mare.
O altă condiție e că trebuie să declarați pe propria răspundere că dețineți în proprietate (sau coproprietate cu membrii familiei) o singură locuință, pe care vreți să o înstrăinați în vederea achiziționării uneia mai spațioase.
La acest program mai pot aplica și românii care dețin locuințe în suprafață mai mică de 50 mp, care nu au fost achiziționate prin programul „Prima Casă”. Necesitatea mutării într-o casă mai mare i-a determinat pe guvernanți să extindă programul și la alte categorii de persoane.