Guvernul a aprobat deblocarea a 500 de posturi vacante din Sănătate
23 mai 2012 17:50
Național
Ultima actualizare:
Veste bună pentru cei care vor să lucreze în sistemul sanitar! Guvernul României a aprobat, ieri, ocuparea unui număr de 500 de posturi vacante din Sănătate.
Astfel, mai multe posturi de medici, asistenţi medicali, dar şi de personal administrativ vor fi deblocate, în perioada următoare.
Dintre cele 500 posturi, 300 vor fi repartizate spitalelor judeţene de urgenţă, spitalelor care asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru adulţi şi copii din municipiul Bucureşti, serviciilor de ambulanţă şi institutelor şi centrelor medicale clinice.
Restul de 200 se vor repartiza Institutului Regional de Oncologie Iaşi pentru demararea activităţii şi Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi în vederea reorganizării activităţii.