Guvernul Ponta se ceartă cu FMI, CE și Banca Mondială pentru preţul la gaze şi restructurări

9 februarie 2015 14:52   Național
Ultima actualizare:

Guvernul nu a ajuns la un acord cu FMI, CE și BM în actuala misiune de evaluare a economiei românești, este anunțul făcut luni de premierul Victor Ponta, relatează corespondentul Mediafax. Primul-ministru a explicat că reprezentanții celor trei organism cer creşterea abruptă a preţului la gaze pentru populaţie şi CET-uri din aprilie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia

Ponta a precizat că, în aceste condiţii, nu va fi semnată o scrisoare de intenţie şi că discuţiile pe aceste două puncte de divergenţă, anunţate anterior de MEDIAFAX, vor continua în aprilie, acordul rămânând însă în vigoare.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) au cerut ca liberalizarea preţului la gaze să fie aplicată din luna aprilie pentru populaţie şi centrale de energie termică (CET-uri), cu o creştere a preţului la gaze catalogată drept "abruptă" de către şeful Guvernului, de la 53,5 lei MWh la 62 lei MWh.

Executivul a respins această solicitare, considerând-o nesustenabilă, cu argumentul că populaţia şi CET-urile nu pot suporta o astfel de creştere din aprilie.

În privinţa companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia, FMI şi CE au cerut restructurarea "masivă şi radicală" a acestora, Guvernul fiind însă de părere că o astfel de restructurare nu ar salva industria de profil, ci, dimpotrivă, ar diminua semnificativ importanţa acestui sector

Mai multe