Hackerii Anonymous au pornit războiul informatic împotriva ISIS

18 noiembrie 2015 10:03   Național
Ultima actualizare:

Războiul cu terorismul se dă și în mediul virtual, nu doar pe străzi. Organizația Anonymous s-a ținut de promisiunea făcută în urma atentatelor de la Paris și a lansat nu atac fără precedent asupra site-urilor deținute de gruparea fundamentalistă Stat Islamic.

Hackerii de la Anonymous și-au unit forțele cu alte grupări similare pentru a sparge site-uri și conturi de Twitter deținute de membrii grupării ISIS, în încercarea de a le bloca acestora activitatea pe Internet. „Pirații” mediului online au anunțat că au spart până acum peste 5.500 de conturi de Twitter ale teroriștilor, însă acesta e doar începutul, anunță postul de televiziune rus Dojd, citat de Agerpres. „Posibilitățile hackerilor pe Internet depășesc posibilitățile guvernului oricărei țări”, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului Anonymous, Alex Paucher.

Hackerii au făcut publice toate conturile de pe rețelele sociale ale celor care se declară militanți ai grupării teroriste. Într-una din postări, semnalată de jurnaliștii britanici, se poate vedea până și adresa unui individ care pretinde că recrutează teroriști în Europa.

În urmă cu două zile, hackerii Anonymous au declarat război militanților ISIS promițând că vor începe cel mai mare atac cibernetic de până acum asupra conturilor și site-urilor folosite de ISIS pentru promovarea acțiunilor teroriste. Acțiunea lor vine ca răspuns la sângeroasele atentate de la Paris care au avut loc vinerea trecută, soldate cu 132 de morți și sute de răniți.

Mai multe