Hai în submarin, la o bere sau un vin!

21 mai 2015 21:22   Național
Ultima actualizare:

În Piaţa Unirii, kilometrul zero al Clujului, a fost amenajat un pub cu un decor care te transportă în lumea mărilor şi a oceanelor. Localul se numeşte “Submarine” şi atrage deja numeroşi clienţi.

”Locul are o formă sferică, de aici a plecat şi ideea. Forma sferică dă forma de submarin. Ne aflăm în centrul oraşului, în cel mai adânc punct unde lumea poate să facă o plimbare cu submarinul nostru”, spune Andreea Boanfă, tânăra care se ocupă de promovarea pub-ului.

La intrare este un afiş cu o caracatiţă care ţine cu tentaculele emblema localului. Clienţii coboară apoi până în pântecul pub-ului. Prima dintre cele trei încăperi ale localului are spaţiul cel mai generos. În stânga, cum intri, e ”sala motoarelor”, o încăpere unde sunt oferite peste 100 de specialităţi de rom din toată lumea, iar în dreapta e un mic separeu.

”Avem hublouri, torpile, tunurile din care e făcut pupitrul DJ-ului, hărţile necesare pentru a naviga, monitoare. Mai avem căşti din vechiul costum de  scanfandru pe post de lumini şi periscopul ca să vedem la suprafaţă”, explică Andreea. “Sunt lucruri luate de la fier vechi, pe care noi ulterior le-am prelucrat în totalitate, le-am făcut aici, în «Submarine». Imaginile din tablourile de pe pereţi le-am cumpărat”, încheie ea.Zilnic,  de la ora 16.00 până la ora 22.00, «Submarine» funcţionează în regim de pub, iar de la ora 22.00 până la ora 5.00 se pot organiza petreceri. Pe lângă băuturi se pot lua burgeri.

Ca în romanele lui Jules Verne

Proprietarul localului “Submarine” este clujeanul Vig Norbert, în vârstă de 28 de ani, care a investit în proiect câteva zeci de mii de euro. El a deschis, anul trecut, un alt pub de succes, “Joben Bistro”, cu decoruri care te poartă într-o lume ştiinţifico-fantastică, precum în romanele scriitorului francez Jules Verne.

Click! spune

Potrivit clienţilor, preţurile sunt acceptabile. Iată câteva exemple:

  • Cafea expresso: 6 lei
  • Bere Tuborg: 6 lei
  • Bere Guiness: 10 lei
  • Vin: 11 lei paharul
Mai multe