Hai la vot ca să bei şi să mănânci ieftin! Comercianţii fac reduceri pentru cei care vin cu buletinul ştampilat
Ai votat? Eşti prietenul nostru! Sub acest slogan îşi fac reclamă mulţi comerciaţi, care s-au gândit să-i răsplătească pe cei care merg la urne cu reduceri consistente. Astfel, mănânci prăjituri mai ieftine, bei bere gratis sau îţi cumperi aparatură la ofertă.
Prăjituri mai ieftine cu 10%
Ca să-i îndemne pe oameni să mearga la vot, mulţi comercianţi vor să le ofere produse la preţ mai mic de alegeri. Clienţii trebuie să facă dovada că au pus ştampila pe un candidat şi plătesc mai puţin. Un vot vă aduce 10% reducere la prăjituri la Cofetăria Alice, din Bucureşti. Oferta este valabilă pe 16 noiembrie, dar şi în următoarele două zile. Clienţii trebuie să arate cartea de identitate cu autocolantul de pe spate. “Am luat această decizie pentru încurajarea oamenilor de a merge într-un număr cât mai mare la vot. La primul tur, 60% dintre clienţi au fost votanţi”, ne-a spus Violeta Gerea, director de magazin.O bere gratis şi 20% reducere la nota finală
Berăria Ursus, din Cluj, vrea şi ea să-i răplătească aşa cum se cuvine pe cei care merg la secţia de votare ca să-şi aleagă preşedintele. “La primul tur nu ne-am băgat în această campanie, dar o facem duminică. Cine vine cu buletinul şi ne arată că a votat primeşte o bere gratis şi 20% reducere la masa finală”, ne-a spus unul dintre angajaţii berăriei. Oferta este valabilă toată ziua, de la ora 12.00 şi până la 6.00 dimineaţa. Clujenii sunt cetăţeni responsabili, asta cred reprezentanţii barului, care se aşteaptă ca pe 16 noiembrie să fie plin localul de votanţi.20% reducere la club şi cafenea
Cine nu vrea la berărie poate merge la cafenea sau la club. Clubul Diesel din Cluj vine şi el cu o ofertă specială pentru tineri, şi nu numai. “Cafeneau este deschisă de la ora 8.00 la 24.00, iar clubul - de la ora 21.00 şi până la ultimul client. În tot acest timp, persoanele care arată cartea de identitate ştampilată, înainte să li se ia comanda, primesc o reducere de 30%. Este valabilă la orice produs, fie că este băutură aloolică sau nu”, ne-au precizat reprezentanţii clubului. Tot să te distrezi în weekend-ul ăsta pe bani puţini. Şi cluburile din Capitală au intrat în această campanie de alegeri. Cotton Club, de pe Calea Victoriei, organizează After-Vot Party, iar votanţii puşi pe distracţie primesc o bere din partea casei şi 20% reducere la băutură. Cumperi aparatură la ofertă
Acelaşi principiu a fost adoptat şi de o firmă care vinde gadgeturi online. La fungadges.ro roboţii cu camere video sau elicopterele electrice vor avea 20% reducere de alegeri, pentru cei care vor merge la vot. La fel şi telefoanele, tabletele sau jocurile pe calculator.“La mailul de confirmare a comenzii, clientul răspunde cu o copie după spatele bulentului, pe care se vede ştampila. Nu ne interesează cu cine a votat, doar că a fost prezent la vot”, a spus Valentin Haicu, directorul firmei. Şi românii din străinătate pot profita de ofertă, dar fără să mai facă dovada că şi-au exercitat dreptul la vot. În Bucureşti, bicicliştii de la tribul.eu fac cinste cu livrarea, astfel că nu plăteşti nimic pentru transport.
Flash alegeri
Buletine. Pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot şi au fost organizate 18.550 de secţii de votare, în ţară, la fel ca în turul I. Procesul de votare începe la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00.Securitate. Duminică vor asigura bunul mers al procesului electoral 31.300 de poliţişti, 12.500 de jandarmi, 3.600 poliţişti de frontieră, 10.000 de pompieri şi peste 600 de forţe ale altor structuri operative ale MAI. Alţi 34.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi lucrători ai altor structuri vor asigura paza şi protecţia secţiilor de votare din întreaga ţară.Acte identitate. Bucureştenii care vor să voteze, dar nu au buletine valabile, le pot schimba sâmbătă (între orele 8.00 şi 16.00) şi duminică (între orele 8.00 şi 21.00), informează Poliţia Capitalei. Documente solicitate: cerere, orice document care face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi domiciliului, dovada plăţii taxei de 7 lei (CEC, Evidenţa Persoanelor, ghişeele de taxe locale).
Vreme de primăvară în aproape toată ţara
Vom avea parte de vreme frumoasă şi în ziua celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Mâine, mercurul din termometre va urca până la 17 grade Celsius în unele zone din ţară. Asta spun meteorologii, care anunţă temperaturi cuprinse între 6 grade, în nordul Moldovei, şi 17 grade, izolat, în Crişana, Maramureş şi Transilvania. În majoritatea regiunilor vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, fiind specifică mai degrabă lunilor de primăvară decât lunii noiembrie. Cu toate acestea, în cursul zilei, în sudul şi în estul ţării, cerul va fi mai mult noros, iar pe arii restrânse vor fi condiţii de ceaţă şi burniţă. Noaptea, cerul va fi mai mult noros în toate regiunile şi va ploua slab, în vest şi sud-vest, şi doar izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în sudul Banatului, nordul Moldovei şi în zonele de munte. Temperaturile minime se vor situa între 0 şi 9 grade.
Cresc impozitele după alegeri?
După ce a luat mai multe măsuri populiste înainte de alegeri, Guvernul intenţionează să dea lovitura de graţie românilor după turul doi. Într-un document intern al Ministerului Finanţelor se vorbeşte de adoptarea unei cote progresive de impozitare şi de majorarea impozitelor.
Românii ar urma să plătească, din 2016, un impozit pe venit diferenţiat, în funcţie de cât câştigă. Cei cu venituri mici vor fi impozitaţi cu 15%, cei cu venituri medii – cu 25%, iar cei cu venituri peste medie – cu 35%, se arată în documentul secret al ministerului. „Cota progresivă reprezintă una dintre soluţiile mai sigure în discuţiile cu FMI şi CE privind recuperarea golului de venituri de la bugetul statului anticipat pentru 2015, dar acum ANAF nu e pregătită tehnic pentru introducerea imediată”, au declarat surse din rândul ministerului, citate de Mediafax. Golul de venituri pomenit în document s-a creat în urma promovării măsurilor electorale luate de Executiv înaintea alegerilor. Din 2015 se doreşte o majorare cu 25% a impozitelor pe case şi terenuri, iar din 2016 dările ar urma să crească iar cu 25%, se arată în acelaşi document. Propunerile au fost prezentate în Consiliul Consultativ al ministrului delegat pentru buget Darius Vâlcov. Cu toate acestea, ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, neagă aceste discuţii şi spune că impozitele nu se vor majora, ci vor fi menţinute la nivelul actual. Mai mult, Petrescu a afirmat că nu e de acord cu eliminarea cotei unice.