Hai şi tu la concertele verii! Julio Iglesias, Dr. House, Placebo şi Blue, printre cei care ne vor încânta

5 iulie 2014 22:10   Național
Ultima actualizare:

Ce-ţi poţi dori mai mult de la vară decât soare şi bună dispoziţie? Muzică de bună calitate, ai putea spune. Artişti din toată lumea vin să încingă scenele din Capitală, aşa că, dacă eşti fan Julio Iglesias sau Placebo, vei avea ocazia să îi asculţi live vara asta. Să înceapă distracţia!

12 iulie – Doctor House, spectacol inedit la Sala Palatului

Hugh Laurie (55 de ani) va concerta în premieră în România pe 12 iulie, la Sala Palatului. Carismaticul actor, devenit vedetă în urma rolului din serialul “Doctor House”, va veni la Bucureşti însoţit de trupa sa, The Copper Bottom Band. Biletele pentru acest show, ce va fi gustat cu siguranţă de fanii muzicii blues şi jazz, au fost puse în vânzare la preţuri cuprinse între 125 şi 310 lei.

18 iulie – 385 de lei, cel mai scump bilet la BlueGrupul britanic care a încântat publicul mondial cu piese precum “All rise” sau “One Love” va sosi în Bucuresti pe 18 iulie. Biletele pentru show-ul ce va avea loc la Sala Paltului costă între 137,5 şi 385 de lei. În deschidere vor cânta băieţii din trupa Brio Sonores, câştigătorii emisiunii “Românii au talent”.19, 20, 22 iulie – Julio Iglesias, trei concerte pentru romanticiDe peste patru decenii, Julio Iglesias (70 de ani) îşi încântă publicul de pe tot Globul cu cele mai frumoase melodii de dragoste. Latin loverul, care este îndrăgostit de România, le-a pregătit fanilor, nu unul, ci trei concerte. Pe 19 iulie, va fi pe Litoral în staţiunea Mamaia la „Summerland” (biletele costă între 115 şi 285 de lei.) Pe 20 iulie, va concerta la Stadionul Dunărea Galaţi (biletele costă între 225 şi 125 de lei). Pe 22 iulie, va evolua din nou pe scena de la Sala Palatului, din Capitală (biletele costă între 180 şi 450 de lei).

28 iulie – DreamTheather, concert de zile mari la RomexpoDe peste un sfert de secol, Dream Theater susţine turnee lungi în toată lumea, uimind de fiecare dată fanii cu show-urile lor grandioase. Cea mai bună trupă de rock progresiv, revine în România pe 28 iulie , la Romexpo. Show-ul începe la ora 20.00, iar biletele sunt disponibile la trei categorii de preţ - 140, 220 şi 460 de lei.

9, 10 august – Show incendiar Placebo la Summer WellSummer Well revine cu două zile pline de muzică bună, distracţie şi multe surprize. Festivalul se va desfăşura pe 9 şi 10 august, la Domeniul Ştirbey din Buftea. Pasionaţii de muzică vor vedea live zece dintre cele mai importante trupe ale momentului. Cei mai aşteptaţi sunt de departe rockerii de la Placebo. Pe scenă vor mai urca Bastille, The National, John Newman, Miles Kane, The 1975, Tom Odell, Chloe Howl, Reptile Youth şi Prides. Un abonament pentru cele două zile de spectacol costă 199 lei.

Mai multe