Haideţi în ţara Moşului! Brazi, steluţe, elfi, căluţi şi turtă dulce, de toate găsiţi acum la Piaţa Universităţii
Puţine bucurii au bucureştenii, iar priveliştea luminiţelor de Sărbători este sigur una dintre ele. Peste 1.000 de oameni, mulţi însoţiţi de copii în ciuda frigului pătrunzător, au luat cu asalt ieri seară „Orăşelul lui Moş Crăciun” din Piaţa Universităţii, locul din care “s-a făcut” lumină.
Cosmin Ştefan, un puşti de 16 ani de la Liceul Tudor Vianu, olimpic la matematică, este cel care a aprins ieri seară din "Oraşul lui Moş Crăciun", din Piaţa Universităţii, luminile de Sărbători.
Ieri seară, la ora 19.00 fix, s-au aprins beculeţele din centrul Capitalei
Peste 2,7 milioane de leduri montate pe 22 km de străzi vor lumina oraşul până pe 6 ianuarie 2013. „Am îngheţat, dar a meritat. Cei mai fericiţi sunt copiii care sunt fermecaţi de bogăţia de culori", ne-a povestit Renata.
Un spiriduş drăguţ strânge cadouri pentru copiii sărmani
„Orăşelul" din Piaţa Universităţii este un loc în care autorităţile aduc tuturor belşugul Sărbătorilor de sfârşit de an. În cele 65 de căsuţe, comercianţii vând orice, pentru toate gusturile, de la dulciuri şi mâncare la cadouri. Tot aici există un colţ unde se pot dona jucării şi chiar un loc pentru adopţii de animale.
Căsuţele sunt pline de cadouri pentru prichindei
Copiii nu au fost uitaţi şi pentru ei a fost montat un carusel sau se pot plimba cu trăsura trasă de reni. Locul nu aveţi cum să îl rataţi: în zonă se afla cel mai înalt brad din oraş, de 17 metri împodobit cu 2500 de becuri galbene.
Copiii cântă colinde, doar-doar îi aude Moşu’