Haos la metrou în prima zi de şcoală

13 ianuarie 2020 10:41   Național
Ultima actualizare:

A fost haos, azi dimineaţă, pe toate magistralele metroului bucureştean. Este prima zi de şcoală din al doilea semestru al anului şcolar 2019-2020, iar aglomeraţia de la suprafaţă s-a mutat în subteran. Cel mai aglomerat a fost în nodurile importante: Piața Unirii și Piața Victoriei.

Pe Magistrala 2, cea care leagă cartiererul Berceni de Pipera, trenurile au circulat la diferențe foarte mici de timp. Cu toate acestea păreau neîncăpătoare pentru marea de oameni care aștepta pe peroane. În Piața Unirii, cei care doreau să ajungă în Pipera și se aflau undeva pe la marginea peronului, trebuiau să astepte câte trei-patru trenuri pentru a putea urca.

O situație similară a fost și în Piața Victoriei. Aici însă aglomerația era dată și de faptul că foarte mulți călători coborau, iar cei care urmau să urce trebuiau să aștepte până se făcea loc.

Și pe Magistrala 1, cea care leagă cartierul Dristor de Pantelimon a fost aglomerat. Trenurile care mergeau spre Gara de Nord-Dristor 2 au ajuns mai greu după ora 8.30. Astfel că în unele stații aglomerația a fost extrem de mare.

Mulți călători s-au plâns că la fel a fost și pe Magistrala 3 Preciziei – Anghel Saligny.

Și pe străzile din Capitală traficul a fost intens, însă având în vedere că poliția a scos în stradă un număr mare de acgenți, aceștia au reușit să fluidizeze traficul.  

Mai multe