Harta pistelor de biciclete din București care unesc orașul. Gabriela Firea vrea 4 noi trasee

10 mai 2019 12:50   Național
Ultima actualizare:

Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe ale lumii, dar și aglomerate. Pe străzile lui circulă, zilnic, în jur de 2 milioane de mașini. Ca să-i încurajeze pe oameni să meargă mai mult cu bicicleta, primarul Gabriela Firea vrea să construiască patru noi piste de biciclete, care să unească mai multe puncte importante.

Cele patru trasee vor lega pista deja existentă din Calea Victoriei de cele mai importante patru puncte din București. Vor dispuse pe 21 de artere care însumează 48 km.

Traseele au fost deja aprobate în plan local, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, în Consiliul General al Municipiului București, și au la bază ca document strategic Planul de Mobilitate Urbana Durabilă al Capitalei, aprobat în 2017.

Traseele vor uni Capitala

Traseul 1 are două ramificații

  • Ramura 1: Piaţa Victoriei - Bd. Aviatorilor- Bd. Beijing - str. Nicolae Caranfil- Șos. Pipera;
  • Ramura 2: Bd. Constantin Prezan - Șos. Kiseleff - Piața Presei Libere.

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoara acest traseu este de circa 7,70 km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate, de 9,30 km.

Traseul 2 se termină pe Șos. Mihai Bravu

Traseul 2:  Piața Victoriei- Bd. Iancu de Hunedoara- Șos. Ștefan cel Mare -Șos. Mihai Bravu.

Lungimea arterelor este de 8,60 km, iar lungimea totala a pistelor de bicicliști proiectate, de 17,20 km.

Suprafața totală de teren ocupatp de realizarea pistelor destinate circulației bicicliștilor este de 56.930mp.

Traseul 3, până la Pod Grozăvești

Traseul 3: Calea Victoriei - Bd. Regina Elisabeta- Splaiul Independenței - Bd. Națiunile Unite (Pod Grozăvești)

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de 5,50 km, iar lungimea totală a pistelor proiectate este de 10,15km.

Suprafața totală de teren ocupată de realizarea pistelor este de 37.850mp.

Traseul 4, unește sectorul 4 cu 2

Traseul 4: Bd. Libertății - Piața Constituției- Bd. Unirii -Bd. Decebal- Bd. Basarabia- Stadionul Național.

Lungimea arterelor este de 6,19 km, iar lungimea totală a pistelor, de 11,60km.

Suprafața totală de teren ocupată de realizarea pistelor este de 44.250mp.

Pe traseul acestor piste de biciclete vor fi amplasate 420 de parcări publice pentru biciclete. Rastelele vor fi amplasate în apropierea clădirilor cu potențial mare de atragere a persoanelor care folosesc bicicleta.

Pistele vor costa 44,5 milioane lei

Lucrările vor costa 44,5 milioane lei, bani acoperiți  de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului.

”În prezent, sunt realizate lucrările de infrastructură pe Traseul 1 – Ramura 1 și urmează să fie realizare lucrările de marcaje orizontale și semaforizarea după atribuirea contractului de execuție (procedura este în derulare). Pentru Traseele 2, 3 și 4 este în curs de definitivare proiectul tehnic și urmează obținerea autorizației de construire. Durata de realizare a pistelor este de șase luni”, au anunțat reprezentanții Primărei Capitalei.

Mai multe