Hayssam, avere de 50.000.000 de euro?
Ce avere impresionantă a făcut Omar Hayssam până în 2006, când a fugit în Siria! A început vânzând blugi colegilor săi studenţi, apoi a ajuns cumpere terenuri, vile, apartamente, maşini de lux. Înainte să fugă din ţară, a înstrăinat o parte din avere, dar procurorii au reuşit totuşi să pună sechestru pe case, maşini, firme şi utilaje. În plus, milioane de euro au fost blocate în conturi bancare.
Omul de afaceri sirian a avut cel puţin 47 de firme prin care a învârtit zeci de milioane de dolari şi de euro. Procurorii DIICOT i-au deschis patru dosare penale, în 2004, mult înainte ca Omar Hayssam să fugă din ţară.
Au pus sechestru încă de atunci pe clădiri, conturi în bancă, maşini, aparţinând omului de afaceri şi fraţilor acestuia. Potrivit unor surse judiciare citate de evz.ro, valoarea totală a bunurilor sechestrate şi conturilor pe care s-a pus poprire se ridică la aproximativ 50 milioane de euro (2 imobile, două terenuri de 11.000 mp în Otopeni, un autoturism Audi A8, instalaţii şi utilaje aparţinând unor firme din Timişoara şi Vatra Dornei etc).
Printre imobilele sechestrate este şi un apartament de pe Calea Călăraşilor, din zona Unirii a Capitalei.
Reporterii Click! au descoperit că la această adresă funcţionează cabinetul executorului judecătoresc Violeta Pârvan, nimeni alta decât amanta omului de afaceri.
Vilă în zona Armenească: Casa proaspăt renovată este acum terasă-restaurant
Un alt imobil al lui Omar Hayssam, o vilă frumoasă, din centrul Capitalei, a avut aceeaşi soartă. Am fost curioşi să vedem casa „arestată".
Reporterii Click! au găsit la adresă o terasă care îşi aştepta muşterii, cu porţile larg deschise. Ieri, la prânz, câţiva tineri se delectau cu băuturi răcoritoare la o masă cu umbreluţă colorată. Unul dintre ei a pretins că este nepotul lui Omar Hayssam.
Pe lângă cele două case pe care autorităţile au pus sechestru - mai mult pe hârtie - Hayssam a mai făcut două case. Una în Otopeni pentru familia oficială, adică pentru soţia sa Adela şi pentru cei şapte copii pe care-i are cui aceasta. Cea de-a doua, în Otopeni, pentru amanta Violeta Pârvan şi pentru fetiţa lor.
Vila soţiei: Adela Hayssam stă în Snagov cu cei şapte copii
Click! a descoperit în premieră vila amantei, ascunsă bine în spatele unui depozit şi păzită cu străşnicie.
Vila amantei: Violeta Pârvan locuieşte cu fetiţa ei în Otopeni
Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, pentru înşelăciune şi delapidare, în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul sau, Mihai Nasture, şi alţi doi parteneri de afaceri.
Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsa, în alte trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, 3 ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în dosarul "Foresta Nehoiu". El este judecat şi pentru trecerea frauduloasă a frontierei în 2006.