Hei, s-a mutat Crăciunul în octombrie?

29 octombrie 2014 22:14   Național
Ultima actualizare:

Mai sunt două luni până la Crăciun, dar simţim deja atmosfera Sărbătorilor de Iarnă. Magazinele sunt pline cu globuri şi beteală, pe străzi se vând brazi naturali, iar în Capitală au început să fie montate ornamentele. Şi unde mai pui că zilele trecute a nins ca-n poveşti.

Mai sunt fix 57 de zile până la Naşterea Domnului. Timp berechet pentru ca oamenii să-şi facă cumpărăturile de sezon, iar oraşul să capete o ”haină” nouă. Nu la fel gândesc şi comercianţii.

În magazine au apărut deja primele decoraţiuni pentru brad, iar rafturile sunt pline cu ghirlande, beteală şi globuleţe. Vânzătorii s-au grăbit să scoată şi brazii la mezat. Şi nu vorbim despre cei artificiali. Semeţi, înalţi cât casa sau mici şi îndesaţi, aceştia îşi aşteaptă cumpărătorii pe marginea Drumului Naţional 1, la Baloteşti. Cine vrea să se bucure cât mai mult de ei trebuie să scoată bani, nu glumă.

”Ăştia argintii, în ghiveci, îi dau cu 750 de lei, iar cei înalţi, de cinci metri, pentru plantat, cu 2.000 de lei”, ne-a spus negustorul. Pe principalele artere ale Bucureştiului au fost montate decoraţiunile de iarnă, semn că şi autorităţile vor să ne introducă mai repede în atmosfera Crăciunului. Şi au toate şansele să reuşească. Mai ales că zilele trecute, în sud-estul ţării, a nins de a rupt.

Cum va fi vremea de Sărbători

Ne aşteaptă o iarnă a extremelor, anunță meteorologii. De Crăciun, dar şi de Revelion, România va fi împărţită în două. În nord-est şi centru, temperaturile vor fi reduse, iar în celelalte regiuni vor fi peste media normală. În Moldova şi în Transilvania, temperatura medie a lunii va fi puţin sub zero grade Celsius, iar în Dobrogea şi Banat valorile pot atinge chiar şi 2-3 grade Celsius.

Mai multe