"Homosexualitatea: propagandă a degenerării umane". Ce îi învaţă un profesor de religie pe elevii din Braşov
Un profesor de Religie a distribuit elevilor o broşura intitulată "Homosexualitatea: propagandă a degenerării umane". Colegiul din Braşov unde a avut loc întâmplarea a demarat o anchetă în acest caz, după ce mai mulţi elevi s-au plâns că profesorul are un discurs intolerant şi discriminatoriu.
Elevii Colegiului "Nicolae Titulescu" din Braşov au făcut o sesizare după ce profesorul lor de religie le-a distribuit o broşură intitulată "Homosexualitatea: propagandă a degenerării umane". Ei s-au adresat Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR), conform hotnews.ro.
"Luni, 20 aprilie, în cadrul orei de religie, dl. DC a distribuit elevilor o broşura intitulată «Homosexualitatea: propagandă a degenerării umane, editată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), în care homosexualitatea este prezentată drept o «fărădelege», o «boală», un «stigmat», o «ameninţare a civilizaţiei». Prezentând drept «argumente» o înşiruire stupefiantă de falsuri, răstălmăciri şi opinii personale demne de procesele Inchiziţiei, broşura legitimează discriminarea oamenilor în funcţie de orientarea sexuală şi incită la acţiuni violente: «cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac»", informează Asociatia Secular-Umanista din Romania.
Ei mai precizează că au solicitat conducerii liceului şi Inspectoratului Şcolar Braşov să demareze o anchetă internă şi "Ministerului Educaţiei să elaboreze şi să implementeze un set de politici educaţionale destinate a preveni infiltrarea grupărilor religioase fundamentaliste în şcoli pentru a preveni propaganda homofobă şi încurajarea atitudinilor violente în rândul elevilor".
Directoare colegiului, Săndica Josu, a declarat, conform hotnews.ro, că gestul profesorului Dorel Chiriţă nu a fost făcut cu acordul şcolii şi a demarat deja o anchetă.
"Eu am demarat deja ancheta internă, am vorbit deja cu profesorul, iar colegul mi-a spus că nu citise acea broşura. Urmează ancheta, este în curs, comisia de profil din şcoală îşi va face treaba", a spus, pentru hotnews.ro, directorea Colegiului "Nicolae Titulescu" din Braşov. Săndica Josu a subliniat că "în niciun caz nu s-a făcut cu aprobarea şcolii" distribuirea broşurii în timpul orei de Religie şi a precizat că nu au mai fost manifestări similare, "este un caz izolat, iar ancheta este în curs". Potrivit conducerii Colegiului, ancheta va dura o săptămână, iar profesorul de Religie are ore aici "doar lunea". Întrebata care este poziţia sa referitor la demersul profesorului de a le împărţi elevilor această broşură, directoarea a declarat că: "Nu sunt de acord cu asa ceva, asta este motivul pentru care vineri am avut discuţia respectiva cu colegul. Nu m-am aşteptat ca elevii să continue acţiunea. Nu sunt vinovaţi copiii, ei au adus la cunoştintă directorului adjunct, de acolo am aflat. Nu suntem de acord cu astfel de manifestări".